Emil Boc: În 2012 Guvernul își propune atragerea a șase miliarde de euro din fonduri europne

Luni, 09 Ianuarie 2012 14:58
Votati
(0 voturi)

Premierul Emil Boc a anunțat, luni, la finalul BPN al PDL, că în anul 2012 Executivul și-a propus atragerea a șase miliarde de euro din fonduri europene și alocarea 38,1 miliarde de lei pentru susținerea investițiilor și asigurarea locurilor de muncă.



"În privința fondurilor europene, obiectivul este să aducem în țară șase miliarde de euro pe fonduri de coeziune și pe fondurile din agricultură și care să asigure modernizarea țării noastre. De asemenea, având în vedere că suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, uitându-ne la ce se întâmplă în Europa, am decis susținerea masivă a investițiilor publice cu bani de la bugetul de stat și avem în vedere alocarea sumei de 38,1 miliarde de lei pentru a susține investițiile în această țară. Obiectivul este acela de a termina proiectele începute și care aduc beneficii pentru oameni.(...) Implicit se vor regăsi aceste investiții publice în mai multe locuri de muncă pentru români", a declarat Emil Boc.

Premierul a explicat că Guvernul are în plan și realocarea unor bani proveniți din fonduri europene, prioritatea în acest sens fiind programul de reabilitare termică a blocurilor.


"Ce înseamnă asta ? Că pe bani europeni vrem să reabilităm mai multe blocuri de locuit în România, prin procesul de realocare a unor fonduri. Pentru că, în 2007, când s-a făcut programul pentru actualul exercițiu financiar nu s-a avut în vedere atunci utilizarea de bani europeni pentru reabilitarea blocurilor de locuințe", a mai precizat Boc.

În altă ordine de idei, Emil Boc a declarat că și în 2012 Executivul va menține măsurile avute în vedere pentru susținerea mediului de afaceri și a IMM-urilor prin garanții de stat și programe guvernamentale, în vederea accesului la creditare și crearea locurilor de muncă.

De asemenea, Boc a precizat că și în 2012 se vor menține programele "Prima Casă", "Cardul Kogălniceanu", cel al tinerilor debutanți în afaceri.

"De asemenea, Guvernul va continua să-și coreleze politica fiscală cu politica monetară a Băncii Naționale cu scopul de ajuta firmele să ia credite mai ușor", a mai spus premierul.

Emil Boc a subliniat că și în 2012 Guvernul va intensifica acțiunile de combatere a evaziunii fiscale.

"Este un obiectiv al Guvernului, dar și al PDL-ului, ca resurse financiare suplimentare să fie aduse la bugetul de stat printr-o intensificare a activității de combatere a evaziunii fiscale, punând accent pe marea evaziune fiscală. S-a văzut în 2011, atunci când s-a apăsat pedala accelerației s-au văzut și rezultatele. Doresc și cer ca și în 2012 această intensificare a luptei împotriva evaziunii fiscale să fie continuată ", a precizat Boc.

Premierul nu a dorit să dea vreo declarație referitor la subiectul remanierii guvernamentale, precizând că își menține același răspuns.

Liderul democrat-liberalilor a mai afirmat că pentru PDL, în anul 2012, este foarte important să explice mai mult măsurile care au salvat România de la colapsul economic.

Nu în ultimul rând, președintele PDL a precizat că în realizarea obiectivelor asumate de PDL și Guvern pentru anul 2012 se bazează pe parteneriatul cu președintele Traian Băsescu, un parteneriat care a reprezentat "cheia" succesului adoptării măsurilor de stabilizare a țării. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România