Pe 15 decembrie, plenul reunit al Parlamentului a adoptat Legea bugetului de stat pe anul 2012, ea fiind votată cu 239 de voturi favorabile, 168 împotrivă și nicio abținere.
Bugetul de stat pe anul 2012 a fost construit pornind de la o estimare de creștere economică de 2,1% pe anul 2012 și pe o țintă de deficit bugetar de 1,9% din PIB.
Tot pe 15 decembrie a fost adoptată și Legea asigurărilor sociale pentru anul 2012, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, cu 237 de voturi pentru, 168 împotrivă și nicio abținere.
Proiectul de lege a fost adoptat în forma inițială, niciunul dintre cele 25 de amendamente respinse în comisiile de specialitate nefiind admis.
"Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012 este construit în așa fel încât să fie asigurată plata pensiilor pentru cei 4,761 milioane de pensionari aflați în evidența Casei Naționale de Pensii, din care 159.000 reprezintă pensionarii ce se află în evidența caselor de pensii sectoriale", a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Doina Pârcălabu.
Potrivit acesteia, nivelul veniturilor prevăzute în proiectul de act normativ se ridică la 48,729 miliarde de lei. Acestea se realizează în proporție de 70,9% din contribuțiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,5% din contribuțiile pentru accidente de muncă și boli profesionale, 0,2% din venituri nefiscale și 28,4% din subvenția acordată de la bugetul de stat.
Pe 22 noiembrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul legii asistenței sociale, decizia fiind luată cu 168 de voturi pentru, cinci împotrivă și nicio abținere.
Pe 31 octombrie, președintele Traian Băsescu le-a trimis o scrisoare președintelui Senatului de la acea dată, Mircea Geoană și președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, prin care cerea urgentarea adoptării proiectului legii asistenței sociale.
"Revin cu această scrisoare asupra unei rugăminți adresate dumneavoastră în data de 20 octombrie 2011, de a acorda o atenție deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a următoarelor proiecte de acte normative: proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; proiectul legii asistenței sociale", se arăta în scrisoarea președintelui.
Principalele elemente de noutate ale proiectului de lege se referă la corelarea sistemului național de asistență socială cu modelele existente în alte state ale UE, diminuarea și limitarea dependenței față de ajutorul acordat de stat prin participarea activă a persoanei sau familiei la programul de intervenții individualizat, construirea și acordarea beneficiilor de asistență socială serviciilor sociale într-un pachet de măsuri adecvate și complementare, simplificarea procedurilor administrative. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretele de promulgare a Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, precum și a celei privind asistența socială, informează Administrația Prezidențială.