"Ne-a deranjat faptul că s-a legat de domnul Iliescu. Eu cred că domnul Iliescu nu a fost răul Revoluției. A fost omul de echilibru și știți și dumneavoastră ce s-a întâmplat. Nu era momentul astăzi ca domnul Mărieș să-l atace pe domnul Iliescu. De asta am ieșit din sală. După ce termină discursul intrăm din sală", a declarat senatorul PSD Gheorghe Saghian.
La rândul său, senatorul Raymond Luca a declarat că Doru Mărieș a făcut o serie de declarații care i-au iritat pe membrii PSD. "Domnul Mărieș a formulat o serie de acuzații care i-au iritat pe membrii PSD. Eu cred că acuzații de genul acesta fără a exista probe nu se fac", a declarat senatorul PNL.
Raymond Luca a continuat și a spus că "domnul Iliescu este contestat la Comisia parlamentară pentru problemele revoluționarilor". "Vom analiza aceste contestații. Se referă la motive destul de superfluu, dar ne vom face datoria să analizăm și contestațiile respective", a mai declarat Raymond Luca.AGERPRES


Parlamentarii Partidului Social Democrat (PSD) au boicotat discursul președintelui Asociației de Revoluționari 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, din plenul Parlamentului, vizibil deranjați de faptul că acesta a lansat o serie de acuzații la adresa fostului președinte Ion Iliescu și au așteptat pe holuri ca președintele Asociației de Revoluționari 21 Decembrie 1989 să-și încheie cuvântul pentru a reveni în sala de plen, unde se desfășoară ședința solemnă consacrată Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România și Zilei victoriei Revoluției române și a Libertății.