'În ceea ce privește Roșia Montană, sunt două componente: una tehnică și una politică. Nu o să dau drumul la acest aviz decât dacă sunt convins 100% că proiectul întrunește criteriile europene. Din punct de vedere tehnic, trebuie să mai primim unele explicații. Va fi cea mai modernă instalație din Europa în sistem închis, evident dacă proiectul va primi unda verde', a afirmat Borbely.
Oficialul MMP a adăugat că nu există țară în lume care să dețină anumite cantități de aur și de argint și să nu le poată exploata, în ciuda părerilor contra referitoare la modalitate de procesare. 'Știu că există ONG-uri, dar și o parte a populației care nu sunt de acord cu acest proiect. Pe de altă parte, să fim serioși, nu există țară în lume care să stea pe 300 de tone de aur și pe 1.600 de tone de argint, fără să le exploateze. Cum se exploatează este o altă discuție și trebuie să se facă la standarde europene. De 12 ani nu s-a mai făcut nimic la Roșia Montană, dar toată lumea vorbește despre Roșia Montană. Și acum este poluare acolo, dar nimeni nu face nimic.', a spus ministrul Mediului.
Întrebat dacă subiectul Roșia Montană a fost discutat în cadrul UDMR, Laszlo Borbely a menționat că momentan nu s-a luat o decizie din punct de vedere politic în această privință.
RMGC este o companie înființată în anul 1997, în județul Alba, în care acționari sunt compania minieră de stat Minvest Deva - cu 19,31%, Gabriel Resources - cu 80,46% și alți acționari minoritari - cu 0,23%. Compania urmează să dezvolte cea mai modernă mină din România, la Roșia Montană, propunându-și să extragă aproximativ 300 de tone de aur și 1.400 tone de argint, echivalentul a 20.000 de lingouri.
La începutul lunii iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a emis o decizie definitivă și irevocabilă prin care cere Ministerului Mediului și Pădurilor (MMP) să elibereze acordul de funcționare în condiții de siguranță a Barajelor Cetate și Corna, incluse în proiectul minier de la Roșia Montană. Cele două avize fac parte din documentația necesară demarării viitoare a construcțiilor din cadrul proiectului minier.
Compania RMGC a investit, până în prezent, 400 milioane de dolari în afacerea cu aur din România, propunându-și să extragă aproximativ 300 de tone de aur și 1.400 tone de argint de la Roșia Montană, echivalentul a 20.000 de lingouri. Pentru tratarea aurului extras de la Roșia Montană urmează să fie folosită, zilnic, o cantitate de 40 de tone de cianură.
În cazul în care proiectul aurifer ar primi undă verde, România devine primul producător de aur din Europa, depășind astfel primele două țări din top, Finlanda și Suedia.
Estimările companiei RMGC vorbesc despre faptul că, în timpul construcției minei, compania va asigura 2.300 de locuri de muncă directe, iar pe timpul exploatării 800 de posturi directe, în total numărul locurilor de muncă ajungând la 3.000, un procentatj de 99% dintre posturile vacante cu normă întreagă fiind destinate românilor. AGERPRES


Proiectul minier de la Roșia Montană, dezvoltat de către compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), va fi cea mai modernă instalație din Europa, bineînțeles dacă va primi avizul din partea ministerului, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Laszlo Borbely, ministrul Mediului și Pădurilor.