Gheorghe Marcu (PSD) propune salariu minim de 800 de lei și reducerea TVA

Vineri, 02 Decembrie 2011 11:17
Votati
(0 voturi)

Președintele organizației județene Botoșani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Gheorghe Marcu, va propune, prin amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat pe 2012, majorarea salariului minim pe economie și scăderea taxei pe valoare adăugată (TVA).



El a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că va solicita includerea în lege a unui salariu minim pe economie de 800 de lei.

"Vom impune în proiecția bugetară salariul minim de 800 de lei. Nu se poate să nu se mărească salariul minim în România, atâta timp cât toate utilitățile cresc, totul are un trend ascendent, și inflația, și puterea de cumpărare", a precizat Marcu.

Liderul local social-democrat dorește, de asemenea, ca TVA să scadă progresiv cu câte un procent în fiecare an, până în 2016.

"O măsură pentru mediul de afaceri este scăderea TVA. Orice produs sau serviciu are în prețul său un sfert TVA. Noi vrem să revenim la 19%, dar nu putem să facem trecerea de la 24% la 19%, pentru că ar scădea veniturile statului, însă putem scădea un procent în fiecare an", a mai precizat Gheorghe Marcu.

Senatorul PSD va propune, printre altele, și alocarea de resurse financiare către administrațiile locale, transparența utilizării banilor publici și prioritizarea investițiilor publice în România. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România