"Chiar zilele trecute îl auzeam pe Varujan Vosganian mințind cu nerușinare. Au fost prima dată făcute contractele în timpul lui Dan Ioan Popescu. Domnul Varujan Vosganian le-a prelungit în 2008 până în 2014 și domnul Videanu le-a mai prelungit o dată, modificând, însă, condițiile de plată, aducându-le la (...) până în 2018. Deci, nu am reușit. Vosganian a mințit cu nerușinare tot timpul și a prelungit contractele fără să spună. Vă rog să vă imaginați că Vosganian îi spunea președintelui: "nu pot să vă dau contractele, domnule Președinte, sunt secrete". Președintelui României îi spunea asta, cu tupeu, un ministru. Mie îmi spunea Vosganian că sunt atât de secrete, încât nu pot fi date. Până la urmă, am obținut niște copii trunchiate, pentru că eu eram curios ce e așa de mare secretul când furi din banul public", a afirmat Băsescu, într-o intervenție la postul B1 Tv.
Președintele a mai spus că i-a cerut explicații și fostului ministru al economiei Adriean Videanu, menționând că, deși le-a primit, nu l-au convins. Șeful statului a mai spus că s-a discutat și în CSAT "de câteva ori" problema contractelor "băieților deștepți" din energie. "Am cerut sprijinul, să le descâlcim, să intre DG Competition, să vedem dacă este posibil să avem aceste contracte, dacă cineva trebuie să plătească diferențe, că știți că beneficiarii, de regulă, se amendează de Comisia Europeană când se constată că au beneficiat de un sprijin nejustificat", a completat președintele.
Joi dimineață, la conferința ''Analysing Romania's future economic potential'', organizată de grupul ''The Economist'', Băsescu a declarat că deși el, în calitate de șef de stat, nu a reușit să pună capăt poveștii "băieților deștepți" din energie, România ar putea primi un sprijin în acest sens odată cu analiza care va fi făcută la Bruxelles, prin Directorate-General (DG) for Competition. "România este departe de a fi un stat cu o puternică dependență de importurile de energie. Ne producem 100% necesarul de energie electrică, 75% din necesarul de gaze și aproape tot atât din necesarul de țiței. Problemele pe care le avem sunt în altă zonă, și anume în zona piețelor funcționale de energie și aici trebuie să dăm o atenție deosebită liberalizării acestor piețe, iar povestea celebrilor 'băieți deștepți' este una căreia, ca șef de stat, nu am reușit să-i pun capăt, darămite cei care erau la nivel mai jos. Probabil că, odată intrată în zona de analiză a DG Competition de la Bruxelles, vom primi un sprijin constant în rezolvarea acestui tip de problemă", a arătat Băsescu. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a mințit "cu nerușinare" în legătură cu contractele "băieților deștepți" din energie, menționând că nu a vrut să i le arate, atunci când a cerut acest lucru.