"Trebuie să resping formal zvonurile care sunt propagate cu rea intenție de lideri ai anumitor federații studențești cum că această lege ar mări taxele în universități. Fals, această lege nu mărește și nici măcar nu stabilește taxele pe care universitățile pot să le perceapă. Doi, această lege nu mărește taxele pentru examene", a afirmat Funeriu, la prezentarea Legii educației inițiate de Guvern.
El a apreciat implicarea federațiilor studențești în dezbaterile publice și în discuțiile Camerei Deputaților și le-a mulțumit atât parlamentarilor din arcul guvernamental, cât și celor din opoziție pentru modificările aduse, care au "îmbunătățit în anumite puncte" proiectul de lege.
Funeriu a subliniat că proiectul izvorăște din Pactul Național pentru Educație și că va aduce "stabilitate, sustenabilitate și predictibilitate sistemului care a fost victima prea multor schimbări".
Ministrul a evidențiat noutățile aduse prin proiectul Legii educației, amintind printre acestea obligativitatea școlarizării de la vârsta de șase ani, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, examinarea la o singură limbă străină la Bacalaureat, descentralizarea pe palierul administrării școlilor sau centrarea programei pe formarea de competențe.
"Ni se spunea că școala este mult prea centrată pe toceală. Acest lucru trebuie să se încheie", a afirmat ministrul.
El a mai spus că decredibilizarea învățământului din România a început odată cu decredibilizarea învățământului superior.
"Acest lucru trebuie să înceteze. Trebuie un învățământ superior perfect corelat cu piața muncii. Am prevăzut sporirea autonomiei universitare, dar și creșterea răspunderii publice a universităților, care trebuie să înțeleagă că au un rol social major", a completat Funeriu, care a arătat că finanțarea universităților urmează să fie făcută diferențiat.
Președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, Ion Poenaru, a declarat, luni, la protestul organizat în fața MECTS, că proiectul Legii educației prevede majorarea taxelor școlare în funcție de cuantumul cheltuielilor de școlarizare. AGERPRES


Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a respins, luni, în plenul Camerei Deputaților, declarațiile unor lideri ai federațiilor studențești potrivit cărora proiectul Legii educației prevede majorarea taxelor în universități.