Acesta consideră că responsabilitatea măsurilor negociate cu Fondul Monetar Internațional ar trebui asumată "în mod clar de șeful statului".
Traian Băsescu încearcă să se 'spele pe mâni', aruncând responsabilitatea într-o curte comună în care membrii CES ar trebui, după aceea, să vină și să spună 'noi am aprobat', 'noi suntem de vină', 'noi știm', 'noi vrem'. Dacă se dorea consultări cu noi, ele trebuiau făcute nu prin distribuirea unui document în presă și pe nu știu mai unde prin grupul parlamentar al PDL, a spus Năstase înaintea reuniunii Biroului Permanent Național al PSD.
Președintele CN s-a declarat, totodată, sceptic față de șansele de reușită ale unei moțiuni de cenzură inițiate de PSD. 'Dacă va fi asociată (moțiunea de cenzură - n.r.) cu o presiune puternică din partea societății civile, a celor care vor fi nemulțumiți și care vor dezvolta mai multe proteste în stradă, atunci are o anumită șansă. Eu însă sunt destul de sceptic', a spus Năstase. AGERPRES


Întrunirea Consiliului Economic și Social (CES) reprezintă doar 'o șezătoare care ar trebui să-l transforme pe președintele Traian Băsescu în Pilat din Pont", a declarat, luni, liderul Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase.