Crin Antonescu, despre admiterea la facultate fără bacalaureat: Nu ne aparține inițiativa, nu am susținut-o

Luni, 03 Octombrie 2011 11:32
Votati
(0 voturi)

Președintele Partidului național Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea ședinței Uniunii Social Liberale, că inițiativa parlamentarilor social-democrați potrivit căreia absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie la facultate nu a fost susținută de liberali.



"Nu ne aparține această inițiativă, nu am susținut-o. Vă pot spune un punct de vedere personal - nu cred că asta este soluția", a afirmat Crin Antonescu.

Liderul PNL a adăugat că, din punctul său de vedere, premierul sau ministrul Educației, Daniel Funeriu, dacă nu sunt de acord cu această inițiativă trebuie să propună ceva pentru elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat.

"Pe de altă parte, cum am văzut că și Victor Ponta spunea ieri (duminică - n.r.), ar trebui ca primul ministru sau ministrul Educației să propună ceva, dacă această variantă nu este cea mai fericită, (...) pentru că este vorba, totuși, de foarte mulți tineri'', a afirmat Antonescu.

Propunerea legislativă semnată și de 42 de senatori PSD a fost depusă miercuri, 28 septembrie, la Camera Deputaților și vizează modificarea articolului 77, alineatul 1 din Legea educației naționale 1/2011.


Actul normativ stipulează că "absolvenții învățământului liceal cu diplomă de absolvire și media de a absolvire cel puțin nota 7, care nu au promovat examenul de bacalaureat, au dreptul să urmeze în universități, în condițiile aprobate de Senatele universitare, un an pregătitor, potrivit programelor de studii de licență, organizate legal în universitate și programei de bacalaureat".

Potrivit propunerii legislative, Senatul universitar stabilește condițiile de înscriere și de finanțare a studiilor în anul pregătitor.

"Absolvenții anului pregătitor care promovează și examenul de bacalaureat pot beneficia de echivalarea parțială sau totală a studiilor efectuate în anul întâi al programului de licență și pot continua studiile, în condițiile stabilite de Senatul universității", se mai arată în proiect.

În plus, inițiativa prevede că absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să beneficieze de finanțare în școlile postliceale de stat.

Aceștia mai pot susține - în cazul în care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale - gratuit examenul de certificare a calificării și pot dobândi certificat de calificare și suplimentul descriptiv al certificatului pe parcursul anului școlar.

Absolvenții învățământului liceal ar mai beneficia de formare profesională prin ucenicie la agenții economici din localitate.

Inițiatorii arată că rezultatele examenului de bacalaureat au adus în situația de debusolare circa 100.000 de absolvenți de liceu și consideră că este de datoria Parlamentului să intervină cu măsuri care să-i sprijine pe cei capabili și interesați de formarea lor profesională.

Modul în care au fost abordate subiectele, lipsa pregătirii corespunzătoare a cadrului general al examinării au condus la nepromovarea examenului de bacalaureat de mulți dintre elevii cotați cu rezultate profesionale bune pe parcursul anilor de liceu. În absența unor măsuri de inserție pe piața muncii, va crește îngrijorător riscul unor derapaje de la o evoluție personală și normală în cariera profesională normală, argumentează inițiatorii proiectului.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România