Hotărârea Secției civilă a Curții de Apel București este definitivă.
Magistrații CAB au admis recursul la decizia anterioară a Tribunalului București care respinsese cererea de înființare a partidului pe motiv că mai există o formațiune politică intitulată Partidul Poporului.
După aflarea deciziei, Dan Diaconescu a declarat că prin această hotărâre s-a admis înființarea celei de-a doua formațiuni politice a țării ca mărime și și-a exprimat speranța să ajungă prima putere politică, bazându-se pe votul a 30% dintre români.
"Sunt 765.000 de oameni care așteptau această decizie, sperăm să fim milioane, pentru a depăși pragul electoral. De abia de acum încolo urmează o viață frumoasă pentru români - rămâneți cu noi, pentru că nici nu știți ce pierdeți", a mai spus Dan Diaconescu.
Acesta a fost susținut, luni, în fața Palatului de Justiție de sute de simpatizanți, care au primit cu urale decizia judecătorilor. AGERPRES


Curtea de Apel București a admis, luni, recursul lui Dan Diaconescu și a admis înregistrarea ca formațiune politică a Partidului Poporului - Dan Diaconescu.