El le-a mulțumit co-președinților USL Crin Antonescu și Victor Ponta pentru "prietenia" lor și pentru încrederea acordată.
"Am același respect față de dvs., în calitățile pe care le aveți, dar în primul rând ca oameni, dacă îmi permiteți să spun ca prieteni. Mă onorează prietenia dvs., așa cum mă onorează prietenia poporului USL pentru simplu motiv că ei reprezintă majoritatea bucureștenilor. Ceea ce vreau să înțelegeți foarte clar este că este un parteneriat în trei, între USL, Sorin Oprescu și bucureșteni. Da, am să depun candidatura la alegerile viitoare, așa cum spune domnul președinte Ponta, în calitate de independent sprijinit de USL și sprijinit de toți bucureștenii pentru că sunt convins că bucureștenii vor analiza în clipele acelea foarte bine ceea ce s-a făcut și se face pentru București", a afirmat Oprescu.
Potrivit acestuia, sprijinul USL "vine ca o paltformă care poate să îndepărteze din ce în ce mai mult hotărârea politică, de cele mai multe ori aberantă, din administrație".
"Dacă nu recunoaștem lucrul acesta, dacă nu milităm pentru o hotărâre politică echilibrată, care să asigure dezvoltarea orașului, atunci nu o să facem altceva decât să batem apa în piuă și nu doresc să se întâmple așa ceva. Da, voi fi alături de cei care vor reprezenta candidații USL pentru a avea un Consiliu General care să gândească drept ce le trebuie bucureștenilor", a mai spus primarul general.
El a adăugat că parteneriatul cu USL este unul "moral" și că la obiectivele principale prezentate pentru un nou mandat în fruntea Bucureștiului se vor alătura și o serie de propuneri ale PSD și PNL, menite "să completeze parteneriatul".
Sorin Oprescu, a declarat că îi va susține pe candidații USL la primăriile de sector și la consilii, însă nu se va implica în nicio desemnare.
"Am să susțin candidații USL, merg de la primarii de sector până la consilierii de sector. (...) Nu mă bag la nicio desemnare de candidați. USL își desemnează candidații lui. Fiecare pe mâna lui", a afirmat Oprescu, după conferința de presă susținută împreună cu cei doi co-președinți ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu.
Oprescu a mai spus, întrebat de jurnaliști, că a făcut referire la un "parteneriat moral" pentru că așa se intitulează această colaborare până la momentul parteneriatului scris.
"Va veni ziua când veți dori să știți care o să fie obiectivele acestui parteneriat și nu numai dvs. și ci și bucureștenii și atunci o să putem să le prezentăm", a spus Oprescu.AGERPRES


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că își va depune candidatura pentru un nou mandat în fruntea Bucureștiului în calitate de independent, sprijinit de Uniunea Social Liberală.