'Dacă mă întrebați de ce mi-am asumat ieșirile publice, vă pot spune că nu am vocația lașului. Nu a folosit la nimic faptul că am semnalat la momentul la care s-a dat faimoasa lege a pensiilor: 'Atenție, fondul de pensii va rămâne fără acoperire!'. Ba chiar, în campanie, la o emisiune televizată, am spus: 'Fondul de pensii este în colaps'. Nu a folosit la nimic, n-aveam cu cine să colaborez. Și nimeni nu era dispus să recunoască. Nu a folosit la nimic că am întors înapoi legea salarizării diplomaților. Am primit-o înapoi la promulgare în 48 de ore, de la Parlament, pentru că președintele României nu are drept de veto', a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că nu vrea să se scuze, deoarece face, la rândul său, parte din clasa politică și că a făcut erori, precum promulgarea Legii de salarizare a celor din învățământ, dar a menționat că, totuși, nu ar fi putut avea un drept de veto în cazul acelui act normativ.
'Cred că dincolo de obligația Guvernului de a recunoaște starea finanțelor publice a țării, dincolo de obligația Parlamentului de a face legi și de a sprijini programele sau de a adopta programele Guvernului, șeful statului, într-o astfel de situație, când se iau măsuri dificile pentru români - pentru că eu sunt conștient că nu este ușor nici pensionarului, nici salariatului de la stat - șeful statului are obligația să-și asume parte din soluții sau să recunoască problema, să spună: 'da, sunt alături de acest program'', a declarat Băsescu.
El a mai spus că premierul va fi cel care va anunța programul efectiv ce urmează să fie aplicat.
'Cred că au o strategie foarte bună. Când vor ieși, vor ieși și cu măsurile care merg în paralel. Eu acum fac un efort de explicare, în speranța că se va înțelege de ce se iau aceste măsuri. Dar nu eu fac programul pe care urmează să-l aplice Guvernul', a adăugat el.
Președintele a apreciat că nu trebuie să demisioneze Guvernul Boc.
'Nu cred că ar trebui să demisioneze, dintr-un motiv foarte simplu. Ultimul lucru, de care avem nevoie, ca să închidem toate socotelile în momentul de față, este o criză politică. Deci este ultimul lucru de care avem nevoie, un guvern căzut, să începem negocieri să facem un alt guvern', a precizat el. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că Guvernul nu ar trebui să demisioneze și a explicat opțiunea de a anunța el însuși măsurile de reducere a cheltuielilor prin faptul că nu are vocația lașului.