Potrivit europarlamentarului, după decizia suspendării plăților până în luna decembrie, Consiliile Județene nu vor putea plăti constructorii și sunt "culpabile în fața instanței".
"Dacă în decembrie se dă drumul plăților, regula este ca ele să se facă în termen de 90 de zile, ceea ce înseamnă că ajungem în martie 2012. Până atunci, poate constructorii dau faliment, iar vina nu aparține Consiliilor Județene, așa cum se încearcă a se acredita ideea, ci autorităților centrale, care au blocat, practic, aceste fonduri', explică Boștinaru.
Europarlamentarul consideră că decizia suspendării plăților la Bruxelles a survenit "unor suspiciuni de fraudă, constatate la 61 din cele 64 de proiecte supuse analizei de instituțiile europene de combatere a fraudei".
"Comisia Europeană, alertată de rata de aproape 100% de suspiciuni de fraudă, a cerut Guvernului României, în luna mai, să clarifice în două luni situația proiectelor. Guvernul nu a produs aceste probe, motiv pentru care Comisia a anunțat intenția suspendării plăților. Guvernul panicat l-a trimis pe Leonard Orban la Bruxelles cu promisiunea că se va crea acest super-minister care va îmbunătăți radical situația și că n-ar fi bine politic ca această decizie de suspendare a plăților să fie făcută publică, pentru că ar dăuna imaginii PDL. Rezultatul discuțiilor cu Comisia Europeană a fost ca Guvernul României să nu mai trimită pentru plăți la Bruxelles dosarele până în luna decembrie a acestui an, iar Consiliile Județene au primit deja adrese de la Agențiile pentru Dezvoltare Regională prin care se suspendă toate plățile cu finanțare europeană pe proiecte de infrastructură rutieră' a explicat Victor Boștinaru.
Europarlamentarul a adăugat că prin suspendarea plăților se blochează aceste proiecte iar Consiliile Județene sunt expuse riscului plății unor penalități, în vreme ce, firmele constructoare vor avea pierderi considerabile.AGERPRES


Consiliile Județene care derulează proiecte europene ce vizează infrastructura rutieră în cadrul Programului Operațional Regional (POR) au fost înștiințate la jumătatea lunii august de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională de faptul că cererile de prefinanțare se vor autoriza la plată în cuantum de 5% din valoarea eligibilă a proiectului, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES, de eurodeputatul Victor Boștinaru.