Adrian Severin își reafirmă nevinovăția și salută orice hotărâre care deschide calea spre o anchetă

Luni, 20 Iunie 2011 21:08
Votati
(0 voturi)

Europarlamentarul Adrian Severin a reafirmat, luni, că este nevinovat în privința acuzațiilor aduse de ziarul britanic Sunday Times și a salutat orice hotărâre care deschide calea spre o anchetă în acest sens.



În legătură cu avizul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European privind ridicarea imunității sale parlamentare, europarlamentarul Adrian Severin a precizat, într-un comunicat remis AGERPRES, că se va pronunța ulterior, în detaliu, asupra opțiunii luate de Parlamentul European.

"Reafirm completa nevinovăție în privința acuzațiilor formulate de ziarul britanic Sunday Times, precum și convingerea că adevărul în legătură cu înscenarea și provocarea puse la cale împotriva mea va ieși la lumină. În acest sens, este necesară o cercetare obiectivă și profesionistă. De aceea, salut orice hotărâre care deschide calea către o asemenea cercetare. Asupra opțiunii Parlamentului European, bazată pe avizul Comisiei pentru Afaceri Juridice a acestuia, mă voi pronunța în detaliu după ce Parlamentul European va lua hotărârea sa definitivă și oficială în ședința de joi, 23 iunie 2011, și după analiza atentă a conținutului concret al acestei hotărâri", se arată în comunicatul lui Adrian Severin.

Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a votat luni seară, în unanimitate, într-o reuniune cu ușile închise, un raport ce recomandă ridicarea imunității eurodeputatului român Adrian Severin, implicat în cazul ''bani în schimbul amendamentelor'' relatat de publicația 'The Sunday Times' în 20 martie.

Raportul este elaborat de eurodeputatul italian Francesco Speroni. Votul în plenul PE asupra documentului este prevăzut pentru 23 iunie. AGERPRES

Ultima modificare Luni, 20 Iunie 2011 21:12
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România