"Contestăm atât elementele de procedură, cât și pe cele de fond. Criticăm, în primul rând, faptul că la Camera Deputaților proiectul a fost modificat substanțial față de Senat, ceea ce încalcă o decizie din 2008 a CCR. Pe fond, se încalcă drepturile cetățeanului, se crează două statute ale funcționarilor publici, deoarece Legea 360 făcea trimitere la legea Legea 188. Astfel, se fac derogări și se lasă la latitudinea unui singur om, ministrul de Interne, să facă regulile jocului", a declarat pentru AGERPRES liderul deputaților PSD, Mircea Dușa.
În ceea ce privește elementele de procedură, în contestația Opoziției se menționează că acest act normativ este viciat de neconstituționalitate în ansamblu, deoarece adoptarea acestuia a fost realizată cu încălcarea normelor constituționale. "Referitor la procedura legislativă desfășurată în cadrul Camerei Deputaților în ceea ce privește adoptarea legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, vă învederăm faptul că procedura a fost viciată prin faptul că au fost puse în discuție o serie de amendamente, amendamente care nu au fost analizate, în primă instanță, de Senat", susțin semnatarii contestației.
Pe fond, Opoziția arată că proiectul pentru modificarea Legii 360/2002 privind statutul polițistului încalcă, în primul rând, principiului egalității în drepturi a cetățenilor. "Prevederile legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului instituie un tratament în mod vădit defavorabil persoanelor care ocupă funcția publică de polițist față de alți funcționari publici care se bucură de stabilitate și de aplicarea tuturor prevederilor din Statutul funcționarilor publici, care îi protejează față de schimbările și/sau suspendările intempestive și abuzive ori nelegale din funcție", se menționează în contestație.
Uniunea Social Liberală (USL) susține că aplicarea unor tratamente și măsuri diferențiate pentru funcționarii publici nu se justifică și ar trebui excluse. "Or, actuala redactare a art. I, pct. 6 din legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu face decât să creeze toate pârghiile juridice pentru ca actualul Executiv să dispună măsuri abuzive și arbitrare menite să determine reducerea numărului de politiști", susțin semnatarii.
De asemenea, Opoziția precizează că proiectul de lege încalcă dreptul de acces la funcțiile publice și prevederile din Legea fundamentală referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. "Modificarea adusă regimului juridic aplicabil polițiștilor - prin lăsarea la discreția ministrului Administrației și Internelor a posibilității de a dispune cu privire la modificarea și suspendarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor - este de natură să restrângă în mod disproporționat dreptul de acces la o funcție publică, aducând atingeri grave substanței acestui drept", completează PSD și PNL.
Social-democrații și liberalii susțin că prin măsurile impuse care permit ca disponibilizarea unui polițist să se realizeze anterior asigurării unei reconversii profesionale a acestuia și ca ministrul Administrației și Internelor să dispună discreționar cu privire la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu al polițiștilor statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitate de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecție al tuturor cetățenilor încadrați în muncă.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul privind modificarea Legii 360/2002 privind statutul polițistului, principalele prevederi ale legii, cele referitoare la modul de evaluare profesională și la schimbarea perioadei de reconversie profesională - astfel încât aceasta să se facă la șase luni după o decizie de disponibilizare și nu înainte, ca până acum -, urmând să fie aplicate de la 1 ianuarie 2012. AGERPRES


Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) au depus, joi, la Curtea Constituțională a României (CCR) contestația legată de proiectul pentru modificarea Legii 360/2002 privind statutul polițistului.