Sindicatele din media solicită dezbateri publice pe marginea proiectului de depolitizare a SRR și SRTv

Luni, 03 Mai 2010 20:32
Votati
(0 voturi)

Organizațiile sindicale reprezentative la nivel de ramură mass-media îi solicită, printr-o adresă, președintelui Senatului, Mircea Geoană, să dispună prelungirea termenului de depunere a amendamentelor la propunerea legislativă privind Legea de organizare și funcționare a SRR și SRTv pentru a fi organizate dezbateri publice pe marginea acestui act normativ.



Semnatarii solicitării arată că prelungirea acestui termen ar permite organizarea unor dezbateri publice reale, la care să participe atât actorii implicați, cât și cetățenii ca principali beneficiari ai serviciilor acestor instituții publice.

Luni, 3 mai, a fost termenul limită până la care reprezentanții SRR și SRTv au putut să transmită propriile amendamente la Comisia pentru cultură, culte și mijloace de informare în masă a Senatului.

Săptămâna trecută, Comisia pentru cultură, culte și mijloace de informare în masă a Senatului a avut o primă dezbatere pe marginea proiectului legislativ de depolitizare a conducerilor SRR și SRTv, împreună cu reprezentanții celor două instituții.

Potrivit proiectului legislativ, Președinția, Guvernul și partidele parlamentare nu vor mai desemna candidați în Consiliile de Administrație ale celor două instituții. Acestea vor fi formate din câte 13 membri titulari și 13 supleanți, dintre care 11 locuri urmează să fie ocupate de candidații recomandați de societatea civilă, iar două vor fi atribuite minorităților naționale reprezentate în Parlament și minorității maghiare.

Conform proiectului, ONG-urile care vor desemna candidații vor trebui să aibă minimum cinci ani de activitate neîntreruptă și să funcționeze în domeniile mass-media, drepturile omului, cultură, religie, justiție sau educație. Candidaturile vor fi evaluate în Comisiile reunite de cultură de la Cameră și Senat și vor fi validate de plenul Parlamentului. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România