Antonie Solomon (PDL): Voi rămâne în PDL pentru Traian Basescu și candidez la primărie

Sâmbătă, 09 Aprilie 2011 19:20
Votati
(1 voteaza)

Președintele PDL Craiova, Antonie Solomon, primarul suspendat al Craiovei, a declarat, sâmbătă, că intenționează să candideze din nou pentru funcția de edil al municipiului, în alegerile locale din 2012, și rămâne în partidul în care a intrat din simpatie pentru președintele Traian Băsescu.



'Am voie să candidez la primărie. Și arestat dacă eram, tot candidam. Voi rămâne în PDL, pentru că am intrat pentru Traian Băsescu, din simpatie (...) Nu vreau să fiu o javră politică. Nu mai vreau să fiu. Am fost odată. Am spus că vreau să fiu un creștin adevărat', a spus Solomon, la postul local de televiziune TVS, în cadrul primei emisiuni TV în direct la care a participat după arestarea sa preventivă pentru presupuse fapte de corupție.

Întrebat de moderatoarea emisiunii pe cine susține la funcția de președinte al PDL, Antonie Solomon a refuzat să răspundă, afirmând doar că speră ca după congresul partidului 'să se termine conflictele din partid'.

Antonie Solomon a afirmat că speră să își poată duce mandatul până la capăt, pentru că este un drept al lui câștigat.

'Sper ca justiția să îmi dea voie să îmi duc mandatul până la capăt, pentru că este un drept al meu, câștigat. Eu spuneam că orașul Craiova este ca o fată frumoasă de 18 ani, dar foarte capricioasă, căreia trebuie să îi faci pe plac ca să îi poți intra în grații. Acum văd un oraș mai murdar, mai trist, ca o fată bătrână, urâtă, cocoșată care nu mă mai interesează să îi intru în grații', a apreciat primarul suspendat.

Antonie Solomon a fost arestat preventiv, la 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals și fals intelectual. La 10 martie 2010, acesta a fost suspendat din funcția de primar. Antonie Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro drept mită de la un acționar al unei firmei din Pitești pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.

Procesul a început, inițial, la Tribunalul Argeș, dar a fost strămutat la Tribunalul Galați, în 7 iulie 2010, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Solomon a stat în arest preventiv până pe 8 septembrie 2010, când Curtea de Apel Galați l-a eliberat, înlocuind măsura de arest preventiv cu cea de a nu părăsi localitatea și cu interdicția de a-și exercita prerogativele de primar al Craiovei.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România