'Pentru mine, modificarea din 2003 a Constituției, cu prelungirea mandatului președintelui României, de la patru ani la cinci ani, o putem spune acum, după practic experimentarea unui ciclu integral și începutului unui nou ciclu cu Traian Băsescu, este un eșec.(...) Ceea ce voi propune în proiectul de modificarea Constituției este revenirea la sistemul de mandat prezidențial de patru ani (...) Putem constata eșecul propunerii PSD de a lungi mandatul președintelui de la patru ani la cinci ani, de fapt am agravat tensiunile, am crescut șansele de coabitare în interiorul unui ciclu mult mai lung și de fapt ceea ce s-a crezut că va fi un lucru bun s-a dovedit a fi un lucru contraproductiv ', a spus Geoană, la Antena 3.
Fostul lider al PSD a declarat că în 2010 ar trebui organizat un referendum de modificare a Constituției, iar dacă se va decide convocarea alegerilor anticipate, în 2012 să aibă loc și scrutinul prezidențial și cel parlamentar suprapuse.AGERPRES


Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că extinderea mandatului președintelui la cinci ani a fost un eșec, iar în cadrul discuțiilor privind revizuirea Constituției va propune revenirea la un mandat de patru ani. 