Senatorul Dorel Jurcan, noul președinte al PDL Vâlcea

Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 15:56
Votati
(0 voturi)

Senatorul Dorel Jurcan a fost ales, sâmbătă, la reuniunea consiliului coordonator al organizației județene democrat-liberale, în funcția de președinte al PDL Vâlcea, el primind un număr de 379 de voturi din totalul de 576 valabil exprimate.



"Lupta pentru șefia partidului a fost una destul de strânsă, atât colegul meu Romulus Bulacu, cât și ministrul Valentin Iliescu au fost niște contracandidați redutabili. Sper că prin această victorie a mea partidul să devină din nou o forță în județul Vâlcea, iar echipa care va conduce să înceapă competiția politică cu adevărații adversari ai PDL care sunt cei de la PSD", a declarat Dorel Jurcan.

Deși lupta finală s-a dat între cei doi candidați, Dorel Jurcan și Romulus Bulacu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, în campania electorală pentru această funcție s-au înscris trei candidați. Valentin Iliescu, secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul, retrăgându-și în ultimul moment candidatura.

De menționat că funcția de președinte al PDL Vâlcea fusese vacantă de zece luni în urma arestării fostului lider și primar al Râmnicului, Mircia Gutău, condamnat la trei ani și jumătate închisoare de ICCJ București pentru fapte de corupție

Tot sâmbătă au fost alese și cele două funcții de prim-vicepreședinte, secretarul general și cei zece vicepreședinți.Cei doi prim-vicepreședinți au devenit în urma alegerilor primarul Râmnicului Romeo Rădulescu și Romulus Bulacu. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România