"Iliescu are responsabilitățile lui. Oricât vrea să apară ca îngerașul luminos al Revoluției, Iliescu are o mare responsabilitate pentru oamenii care au murit la Revoluție ca și la Mineriada din 13-15 iunie 1990", a susținut Băsescu, la postul B1 TV. El a adăugat că a "privit Revoluția la televizor".
Referitor la dosarele militare legate de Revoluție, recent declasificate de Guvern, Băsescu a precizat că nu au fost desecretizate și filele care detaliază rețelele de comunicații, care își păstrează și în prezent traseul și, implicit, caracterul secret.
"Rețelele de comunicații din momentul Revoluției sunt și acum, numai că au altă tehnologie, dar traseul lor este același. Aceste lucruri nu pot fi făcute publice", a explicat șeful statului. AGERPRES.


Președintele Traian Băsescu l-a acuzat, luni seara, pe predecesorul său, Ion Iliescu, că "are o responsabilitate" față de cei care au murit la Revoluția din 1989 și la Mineriada din 13-15 iunie 1990.