"Am pus, sper, capăt acestei veri cam înfierbântate pentru a lăsa loc muncii aplicate pe proiecte concrete și pentru asta avem nevoie nu numai de mai multe fonduri europene, ci și de colaborarea ONG-urilor rome", a declarat Baconschi, cu prilejul unei conferințe de presă comune cu miniștrii francezi Pierre Lellouche și Eric Besson.
El a mai spus că Franța și România sunt hotărâte ca împreună să asigure prezența legală a romilor în țările în care pleacă, și nu să limiteze libertatea de circulație.
"Suntem convinși că cele două țări vor reuși să determine și CE pentru crearea unui mecanism formal de coordonare a politicilor la nivelul celor 27 în privința integrării sociale a romilor. Și, suntem convinși că Franța va fi prima apărătoare a tuturor principiilor care ilustrează, astăzi, spiritul european, inclusiv libertatea de circulație", a mai spus Baconschi.
La rândul său, ministrul pentru imigrație, integrare și identitate națională din Franța, Eric Besson, a precizat că a venit la București pentru a găsi împreună cu partea română soluții concrete.
"Am convenit ca relațiile franco-române merită mai mult.Trebuie pus punct polemicii sterile. Nu au fost subiecte tabu, ne-am spus tot", a spus Besson. AGERPRES


Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, și-a exprimat, joi, speranța că s-a pus capăt unei ''veri înfierbântate'' în ceea ce privește relațiile româno-franceze în problema romilor.