Traian Băsescu: Vom avea în continuare acord cu FMI

Joi, 09 Septembrie 2010 14:24
Votati
(0 voturi)

România va avea în continuare acord cu FMI, iar acesta ar putea fi de tip precautionary, a declarat, joi, președintele Traian Băsescu, la Radio România Actualități, atrăgând atenția însă că ''din banii pe care îi vom împrumuta anul viitor, un sfert trebuie lăsați pentru investiții''.




"Am discutat cu Guvernul, vom avea în continuare acord cu FMI. (...) Soluția este să rămânem în acord cu Fondul ca un garant alături de Guvern că se va face un program care va readuce echilibrul în finanțele publice ale României", a precizat el.

Potrivit președintelui, în principiu, nu va fi vorba de un acord de finanțare, ci de unul de tip precautionary agreement, astfel încât să fie retrași bani doar în caz de nevoie.

Traian Băsescu a precizat totodată că România are nevoie de 1,5 miliarde de euro pentru cofinanțare la programele europene.

''Dacă nu, vom continua să vorbim, constatând că nu se face nimic. (...) Trebuie să găsim resursa de care avem nevoie pentru a mișca programele europene, altfel condamnăm România la neutilizarea fondurilor europene'', a mai spus șeful statului.

El a atras atenția că, ''dacă nu vom reuși să realizăm aceste resurse, se vor reduce sumele alocate României și vom suporta cu toții''.

Potrivit președintelui Băsescu, s-a convenit cu FMI un deficit bugetar de 4,4% din PIB pentru 2011, ''ceea ce ar însemna un împrumut de 5,7 miliarde euro''.

Șeful statului a spus că, în momentul de față, România are o singură soluție, a responsabilității oamenilor politici, iar aceasta implică o recâștigare a credibilității "în ochii finanțelor internaționale", în urma cheltuielilor mari din perioada 2007-2008. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România