Sulfina Barbu: Proiectul de impozitare a DDA cu 35% nu a fost discutat în Guvern și nu a avut acordul premierului

Marți, 07 Septembrie 2010 11:57
Votati
(0 voturi)

Deputatul PDL Sulfina Barbu a susținut, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul de act normativ ce vizează impozitarea cu aproximativ 35% a drepturilor de autor a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor fără a fi discutat în prealabil în Guvern și fără a avea acordul primului ministru.



"Vă asigur că nu e o decizie în acest sens (n.r. - impozitarea cu aproximativ 35% a drepturilor de autor), proiectul de act normativ, despre care noi am auzit joi că va fi lansat în dezbatere publică de la directorul din Ministerul Finanțelor, nu a fost discutat nici în Guvern, nu a avut nici acordul premierului. Discutăm despre o propunere a unor reprezentanți din Ministerul Finanțelor", a declarat marți Sulfina Barbu.

Deputatul PDL a dezavuat lansarea unor propuneri fără o consultare publică prealabilă și a susținut că propunerea lansată de Ministerul Finanțelor pe site nu ar trebui luată în calcul, întrucât Executivul nu a stabilit ce fel de fiscalitate se dorește în România, în următorii trei ani.
"Trebuie să decidem împreună, prin dezbatere, și avem timp până la 1 ianuarie 2011, ce fel de fiscalitate vrem în România: vrem să mergem cu o fiscalitate care să se ducă pe impozitarea forței de muncă, sau care să încurajeze locurile de muncă, sau care să încurajeze IMM-urile. Vreau să consult toți factorii din societatea românească, pentru a lua cea mai bună decizie. În momentul în care vom decide strategia fiscală, cu linii clare pentru următorii 3 ani, vom ști ce facem și pe impozitarea muncii", a spus Barbu.

Ea și-a exprimat speranța ca strategia fiscală să fie lansată în dezbatere publică în maximum două săptămâni și a menționat că PDL are un grup de lucru și o comisie cu simulări pentru fiecare din variantele de impozitare.
"Nu hotărăște numai PDL, ci lansează în dezbatere, noi toți din societate vom hotărî", a mai spus Sulfina Barbu.

Săptămâna trecută a fost supus dezbaterii publice de Ministerul Finanțelor un proiect de modificare și completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede ca persoanele cu venituri din activități independente vor plăti contribuții de asigurări sociale de cel puțin 25,36% și până la 35% din venituri, aproape dublu față de nivelul actual.

Astfel, potrivit proiectului, contribuția de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10% la 24,43%, contribuția de asigurări sociale de sănătate de la 5% la 8,35%, iar cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj de la 0,5% la 0,78%. În conformitate cu legislația în vigoare, persoanele care obțin venituri din activități independente plătesc contribuții pentru pensie, sănătate și șomaj în cuantum total de 16,5%.

Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată și completată în iunie 2010 prin OUG 58. Prin noile prevederi, persoanele care obțin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea începând din iulie 2010 contribuții de asigurări sociale pentru șomaj, pensie și asigurări de sănătate. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România