Președintele Băsescu a reafirmat că, deși aspectele tehnice ale Raportului Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare sunt corecte, concluziile politice ale acestuia nu pot fi acceptate, deoarece nu au luat în considerare domeniile în care România a realizat progrese semnificative.
Ambasadorul Harris a subliniat statutul de partener apropiat de care România beneficiază în relația bilaterală cu Regatul Unit datorită valorilor și intereselor comune pe care cele două state le împărtășesc în cadrul structurilor europene și euro-atlantice și a subliniat disponibilitatea noului Guvern de la Londra de a consolida parteneriatul strategic dintre cele două țări, precizează sursa citată.
Printre temele abordate s-a numărat și situația politică și de securitate din Afganistan.
Tot joi, președintele Băsescu l-a primit pe noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan la București, Rab Nawaz Khan. Traian Băsescu a subliniat dorința României de a dezvolta relațiile bilaterale, arătând că există potențial insuficient fructificat de ambele părți pentru diversificarea acțiunilor de colaborare în domeniul economic.
Șeful statului a exprimat solidaritatea României cu Republica Islamică Pakistan în ceea ce privește pierderile suferite în urma inundațiilor recente.
Traian Băsescu a transmis aprecierea României pentru eforturile Republicii Islamice Pakistan în combaterea terorismului și în menținerea securității și stabilității în regiune.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Islamice Iran la București, Hamid Reza Arshadi, care a efectuat o vizită de rămas-bun, ambele părți au subliniat dorința de a continua și consolida relațiile politice dintre cele două țări și cooperarea în domenii de interes comun.
Șeful statului a arătat că România susține dreptul tuturor statelor de a dezvolta activități de cercetare, dezvoltare, producție și folosire a energiei nucleare în scopuri pașnice, cu respectarea întocmai a reglementărilor internaționale în materie. Ambasadorul iranian a exprimat satisfacția pentru buna cooperare avută cu autoritățile române, în perioada îndeplinirii mandatului său.
În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Republicii Filipine în România, Isaias Florendo Begonia, care de asemenea a efectuat o vizită de rămas-bun, președintele a arătat că România își manifestă interesul de a dezvolta relațiile cu noua administrație de la Manila.
S-a agreat necesitatea de a impulsiona cooperarea în domeniul economic și tehnic, precum și amplificarea relațiilor culturale, educaționale și științifice. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în România, Martin Harris, care a transmis aprecierea autorităților de la Londra față de promulgarea Legii ANI, a informat Administrația Prezidențială.