Traian Băsescu a reamintit că, în anul 2008, a solicitat în Consiliul European generarea unei strategii de integrare a romilor la nivel european, pornind de la premisa că aceștia sunt cetățeni europeni și au libertatea de a circula pe teritoriul UE. El a mai precizat că la nivelul Consiliului s-a decis ca în trimestrul întâi al anului 2009, Comisia Europeană să prezinte o astfel de strategie Consiliului, în vederea aprobării.
"Din păcate au fost state, probabil mari contribuabile la bugetul UE, care au intervenit pe lângă decizia Consiliului și această strategie nu s-a mai făcut. Este un lucru rău și România, deși are responsabilitate majoră, pentru că sunt cetățenii noștri, România continuă să solicite o strategie de integrare a romilor la nivel european, pentru că sunt romi și romi. Sunt romii căldărari. Aceia sunt fixați, sunt integrați, au obiceiurile lor, au viața lor. Sunt romii lingurari, romii cu pălării... Dar pe romii nomazi încă nu i-a integrat nimeni. Iar aici discutăm de obiceiurile romilor nomazi (...) Avem nevoie de o strategie europeană pentru romii nomazi", a spus șeful statului.
Traian Băsescu a atras atenția asupra faptului că în cazul romilor nomazi există riscul să fie propusă o politică de asimilare, nu una de integrare. "Întrebarea este noi, UE, avem capacitatea să găsim o soluție pentru romii nomazi? Este partea specificului lor cultural. Ținem sus steagul că noi protejăm valorile minorităților, obiceiurile, cultura. Avem voința politică să propunem soluții pentru romii nomazi? Este un tip de întrebare la care eu nu am răspuns. Trebuie ca și colegii șefi de stat și de guvern, membrii ai Consiliului European să dea un răspuns, mai ales pe ceea ce s-a creat acum în Franța", a afirmat el.
Traian Băsescu a apreciat că abordarea Parisului în această chestiune a fost "probabil puțin diferită" față de cea a Romei. El a reamintit că guvernul român și cel italian au găsit soluții pentru această problemă și și-a exprimat speranța că se va întâmpla la fel și în relația Paris-București, fără a fi depreciate legăturile bilaterale. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu și-a reiterat, miercuri, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române, solicitarea pentru crearea unei strategii de integrare a romilor la nivel european, subliniind că aceasta trebuie să țină cont de specificul cultural al romilor nomazi.