Emil Boc: Direcția strategică și economică a țării este cea bună

Miercuri, 01 Septembrie 2010 11:33
Votati
(0 voturi)

România merge în direcția bună din punct de vedere strategic și economic, le-a transmis, miercuri, premierul Emil Boc diplomaților români, menționând că au început să apară semnale pozitive în ceea ce privește evoluția economică, dar că preferă să fie prudent.



"Direcția din punct de vedere economic și strategic a țării este cea bună în raport cu interesele României și, evident, că aceste constrângeri (constrângerile impuse de măsurile anticriză - n.r.) aduc nemulțumiri din partea românilor", le-a spus Boc ambasadorilor români, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.

El a declarat că sunt unele semne pozitive din punct de vedere economic, menționând, printre acestea, încadrarea în deficitul bugetar angajat cu organismele internaționale, scăderea cheltuielilor pe componenta 'personal' sau realizarea descentralizării în unele domenii, precum sănătatea.

Premierul s-a arătat optimist cu privire la faptul că România va avea, în acest context, mai multe resurse financiare pentru ceea ce înseamnă dezvoltare și nu va mai avea o creștere bazată pe împrumut și consum.

Acesta consideră că este foarte important ca o țară să aibă un buget sustenabil pentru a putea fi credibilă pe piața externă.

"România, în acest moment, ați văzut, este apreciată de Comisia Europeană, FMI, de agenții de rating, pentru că face ceea ce face din punct de vedere economic. În plan internațional, evident că avem nemulțumirile oamenilor, la care este mai greu să ajungă mesajul acesta de consolidare macroeconomică, pentru că fiecare vede ce se întâmplă în primul rând în buzunarul lui", a afirmat șeful Executivului.

Boc a susținut faptul că românii știu mai puțin care este cu adevărat impactul crizei economice la nivel internațional, dar că diplomații sunt cei care cunosc foarte bine aceste aspecte.

"Românii știu mai puțin de impactul crizei economico - financiare în alte țări. Românii văd în primul rând ceea ce se întâmplă la noi acasă și, evident, asta îi nemulțumește pe termen scurt. Am decis să nu sacrificăm România în interesul politicienilor. Era foarte simplu pentru mine și pentru Guvernul pe care-l reprezint să nu demarăm niciun fel de reformă, nici a pensiei, nici a salarizării personalului plătit din fonduri publice, nici a sănătății, nici a învățământului. Era mai simplu să stăm în aceeași apă călduță și să ducem România într-o direcție greșită", a mai declarat Boc.

Primul-ministru a ales să le vorbească ambasadorilor, în deschiderea RADR 2010, nu doar despre prioritățile României în plan extern, ci și despre situația internă a țării, pentru că, spune Boc, "cea mai bună politică externă este una internă". AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România