Borbely Laszlo: UDMR vine cu trei măsuri importante de relansare economică

Marți, 31 August 2010 18:50
Votati
(0 voturi)

Vicepreședintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely a declarat marți, la Arcuș, că trei dintre măsurile de revigorare economică propuse de Uniune vor fi valorificate de Guvern.



Una dintre acestea este introducerea cardurilor pentru IMM, care va acorda întreprinzătorilor privați posibilitatea de a solicita un credit avantajos cu garanția statului, până la 150.000 de euro.
''Este o noutate. Știm foarte bine cât sunt de restrictive băncile în momentul de față în ce privește creditele', a spus Borbely Laszlo.

A doua propunere vizează anularea impozitului forfetar începând cu data de 1 octombrie a.c, iar cea de-a treia, se referă la posibilitatea decontării, într-un anumit procent, a bonurilor fiscale acumulate de cetățeni în urma cumpărăturilor pe care le efectuează.

Borbely Laszlo a adăugat că ministrul Finanțelor va veni miercuri cu o serie de modificări ale normelor de aplicarea a Ordonanței 58, privind drepturile de autor.
''Ieri am cerut în ședință de guvern ca nu cetățeanul să meargă și să stea la cozi, ci firma, compania, cel care poate să adune și să meargă acolo și să plătească, pentru că asta e obligația lui', a mai spus liderul UDMR.

Declarațiile au fost făcute cu prilejul reuniunii grupurilor UDMR din Senat și Camera Deputaților de la Arcuș, reuniune în cadrul căreia s-a discutat despre prioritățile legislative ale Uniunii în noua sesiune parlamentară și s-a făcut un bilanț al actualei guvernări.

În acest context, președintele UDMR Marko Bela a apreciat că în ciuda crizei și a măsurilor nepopulare pe care Guvernul a fost nevoit să le ia, s-au făcut pași importanți în ce privește descentralizarea spitalelor, iar măsurile acestea trebuie continuate și în alte domenii, cum ar fi învățământul.

De asemenea, a apreciat pozitiv prestația miniștrilor UDMR, adăugând că ar fi o ''ipocrizie' din partea sa să afirme că toți miniștrii cabinetului Boc au acționat întotdeauna foarte bine.

Marko Bela a admis că se impune un bilanț serios al guvernării, dar din punctul său de vedere ''nu s-ar prăbuși lumea' dacă se va merge în continuare cu același guvern. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România