Cătălin Cherecheș și Zamfir Ciceu, excluși din PNL

Sâmbătă, 28 August 2010 15:12
Votati
(0 voturi)

Deputatul liberal de Maramureș, Cătălin Cherecheș și consilierul județean Zamfir Ciceu au fost excluși, sâmbătă, cu majoritate de voturi, din Partidul Național Liberal.



Potrivit secretarului general al PNL, Radu Stroe, motivul excluderii, cerută de organizația PNL Maramureș, îl reprezintă încălcarea prevederilor statutare, respectiv actele de indisciplină la protocoalele din teritoriu.

Stroe a precizat că Zamfir Ciceu a fost exclus cu 75 voturi pentru și 26 împotrivă, iar Cătălin Cherecheș cu 75 pentru și 28 împotrivă.

După anunțarea excluderii sale, Cherecheș a acuzat PNL, potrivit Realitatea TV, că face 'blaturi și înțelegeri cu PSD' pentru a gestiona diverse comunități locale și pentru a pune mâna pe fondurile din aceste zone. El a afirmat, totodată, că nu se complace 'în mentalitatea de loc trei așa cum acum mulți dintre PNL-iși o fac'. Conform sursei citate, Cherecheș, care s-a alăturat liberalilor, părăsind PSD după alegerea în fruntea partidului a lui Victor Ponta, nu a precizat dacă intenționează să se alăture altei formațiuni politice, mulțumindu-se să declare că 'opțiunea politică este de a-i reprezenta pe oameni în Parlament' și de 'a genera o mișcare nu neapărat politică pentru a câștiga primăria Baia Mare'.

Liberalii maramureșeni i-au acuzat pe cei doi că au generat ruperea protocolului PNL-PSD la nivel local prin demiterea viceprimarului social-democrat Mircea Dolha, la mijlocul lunii iulie.

Pe data de 15 iulie, viceprimarul municipiului Baia Mare, Mircea Dolha (PSD) a fost schimbat din funcție la propunerea unei jumătăți dintre membrii Consiliului local. Dintre cei 20 de consilieri, 12 au votat pentru schimbarea viceprimarului Dolha, iar alți opt consilieri au votat împotrivă.

Imediat după numărarea voturilor, consilierul local, Cristian Niculescu Țâgârlaș (PNL) a înaintat un proiect pe ordinea de zi în care s-a propus în funcția de viceprimar vacantă, să fie numit consilierul local, Ciceu Zamfir (PNL). Cu număr de 16 voturi și patru abțineri, consilierul local Ciceu Zamfir a fost ales în funcția de viceprimar al municipiului Baia Mare, în locul social-democratului Mircea Dolha. Schimbarea lui Dolha a venit la aproximativ două luni după ce același Consiliu local a hotărât să-l schimbe din funcția de primar interimar al municipiului Baia Mare, funcție ocupată prin numire după condamnarea definitivă la doi ani și șase luni a primarului liberal, Cristian Anghel.

Mircea Dolha a declarat atunci că se aștepta la schimbarea din funcție și că regretă că la nivel local n-a funcționat protocolul politic dintre PSD și PNL, semnat între cele două formațiuni politice cu ocazia alegerilor locale. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România