În privința jurnaliștilor, Boc a precizat că măsurile guvernamentale vizează protecția socială a acestora, pentru ca, în situația în care rămân fără serviciu, să beneficieze de servicii de sănătate și șomaj la valoarea veniturilor obținute.
"În cazul jurnaliștilor, știu că era următorul exemplu: se plătea de la firmă salariul minim pe economie, 600 de lei, din care plăteai toate contribuțiile - pensie, șomaj și sănătate - iar pe lângă aceasta se folosea instituția drepturilor de autor pentru care nu se plătea nimic. E, în ultimă instanță, și o formă de protecție a celui în cauză, pentru că un jurnalist după ce se spune că și el își pierde slujba, ca orice alt om din activitatea economică, nu beneficiază de sprijinul statului din perspectiva sănătății, a șomajului, pe măsura muncii pe care a prestat-o și a veniturilor pe care le-a realizat", a explicat premierul.
În argumentarea necesității noilor măsuri de taxare, șeful Executivului a dat exemplul șoferilor care primeau venituri din drepturi de autor, fără ca aceștia să desfășoare activități de creație. Prim-ministrul a recunoscut însă că nu are o situație a șoferilor care primeau venituri din false drepturi de autor: "Datele acestea vi le oferă Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe".
În context, premierul a amintit că a solicitat, în Guvern, ca până pe 25 septembrie să se realizeze un sistem de plată pe internet a contribuțiilor sociale aferente veniturilor din activități independente, responsabilii guvernamentali lucrând la un sistem de comasare a bazelor de date privind taxele.
"Ceea ce am cerut, în Guvern, în urma evaluării pe care am făcut-o, se va realiza, și anume informatizarea și preluarea online a formularelor, astfel încât în România secolului XXI să eliminăm acest fenomen birocratic, iar până în 25 septembrie, așa cum am decis în Guvern, partea online se va realiza și în același timp lucrăm la un program de comasare a bazelor de date, astfel încât cetățenii să completeze cât mai puține formulare", a arătat Boc.
Pe de altă parte, Emil Boc a precizat că la rectificarea bugetară operată Guvernul a transferat din fondurile prevăzute inițial pentru investiții la bugetul de pensii.
"Gândiți-vă că, în domeniul sănătății, 10,8 milioane de români nu plătesc contribuție de asigurări de sănătate, dar avem pretenția să avem și posturi mai multe în sistemul sanitar, și o dotare mai bună și spitale ultramoderne. Banii nu vin din cer, trebuie utilizați cu chibzuință și toți care avem acces la un asemenea serviciu și desfășurăm o activitate economică să plătim aceste taxe către stat. La bugetul de pensii, anul acesta dăm 3,3 miliarde de euro, îi luăm de la investiții ca să-i dăm la bugetul de pensii, pentru că iarăși trebuie să fie toată lumea scutită. Nu se mai poate așa!", a spus premierul Boc. AGERPRES


Reprezentanții Guvernului le vor explica artiștilor care intenționează să facă grevă fiscală că noua formă de colectare a contribuțiilor din drepturile de autor și alte venituri din activități independente este îndreptată doar împotriva celor care folosesc abuziv facilitățile fiscale respective, a declarat, vineri, prim-ministrul Emil Boc.