Autoritățile române vor facilita obținerea vizelor pentru elevii moldoveni intrați la studii în România

Vineri, 27 August 2010 00:12
Votati
(0 voturi)

Autoritățile române vor facilita obținerea vizelor pentru elevii din Republica Moldova care au obținut o bursă de studii în România, precum și pentru însoțitorii acestora.



Ambasadorul României la Chișinău, Marius Lazurcă a declarat joi presei că s-a acordat atenția necesară pentru ca aceștia să poată obține mult mai ușor vizele pentru România. 'Suntem pregătiți ca în perioada următoare să acorde aceste vize într-un timp foarte scurt și cu un efort minim din partea acestora', a declarat el.
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului din România, Daniel Petru Funeriu, care a întreprins o vizită la Chișinău, a precizat că este vorba de 718 elevi, ale căror vize sunt în procesare, ca și cele ale părinților acestora.
România a acordat în acest an 5.000 de burse de studii pentru tinerii din Republica Moldova, de circa două ori mai mult decât în 2009.

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România