Diplomatul român Gabriel Grecu, acuzat de spionaj în favoarea României la Moscova, a părăsit Rusia și se află deja în România, după ce a fost declarat persona non grata de autoritățile ruse.
"Ca urmare a presiunii mediatice la care a fost supus, Gabriel Grecu a părăsit marți Rusia și, la această oră, se află în țară", au declarat pentru AGERRES surse diplomatice.
Gabriel Grecu a fost reținut luni, 16 august, în timp ce, potrivit Moscovei, încerca să obțină informații militare secrete de la un cetățean rus. Diplomația rusă i-a dat 48 de ore ca să părăsească țara. Potrivit Serviciului Federal de Securitate /FSB/, Grecu lucra în capitala rusă "sub acoperire diplomatică" și deținea funcția de prim-secretar al departamentului politic din cadrul Ambasadei României de la Moscova.
Diplomația rusă și-a exprimat protestul în legătură cu activitatea lui Gabriel Grecu, pe care a calificat-o drept incompatibilă cu statutul său diplomatic. În nota de protest se subliniază că acțiunile sale aduc prejudicii intereselor de securitate ale Rusiei.
Ministerul Afacerilor Externe al României a condamnat, marți, "încălcarea gravă" de către autoritățile Federației Ruse a prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961 prin reținerea, luni, a diplomatului român acreditat la Moscova, precum și prin tratamentul complet neadecvat aplicat acestuia.
Autoritățile române au declarat persona non grata un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, cu rang diplomatic echivalent (secretar I) cu cel al diplomatului român Gabriel Grecu. AGERPRES/(Florentina Peia)
Pe de altă parte, politologul Mark Uranov a declarat, pentru Interfax, că nu consideră demascarea spionului român un semn al deteriorării bruște a relațiilor dintre Moscova și București. AGERPRES


Diplomatul român Gabriel Grecu reținut, luni, la Moscova, sub acuzația de spionaj și declarat persona non-grata de autoritățile ruse a ajuns joi în România, a confirmat, miercuri, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea.