Iliescu: Geoană trebuie să rămână în partid!

Luni, 16 August 2010 10:39
Votati
(0 voturi)

Fostul lider al PSD, Mircea Geoană, președinte al Senatului, trebuie să rămână în partid, a declarat, luni, președintele de onoare al social-democraților, Ion Iliescu, înaintea ședinței Biroului Permanent al formațiunii.



''Să se înțeleagă, Geoană trebuie să rămână în partid! Este președintele Senatului. Trebuie apărat în poziția lui de președinte al Senatului și integrat în structura colectivă de conducere a partidului. (...) Nu știu, nu cunosc detaliile, dar mi se pare nepotrivită o asemenea dispută. Dacă sunt anumite neînțelegeri, se pot trata în cadru intern de partid. (...) Eu sunt de partea partidului. Asta este societatea umană, acestea sunt colectivitățile umane. Suntem diferiți unii de alții. Trebuie să învățăm să conviețuim, cu atât mai mult într-un partid. Ne unesc niște idei comune, dar suntem foarte diferiți ca mod de gândire. Ar fi plicticoasă lumea dacă am fi toți o apă și un pământ'', a subliniat fostul președinte.

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni pentru a discuta posibile măsuri cu privire la anumite poziții ale președintelui Senatului, Mircea Geoană, față de partid.

La ședința BPN al PSD participă Victor Ponta, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Aura Vasile, Ion Toma, Robert Negoiță, Nicolae Bănicioiu, Marian Oprișan, Constantin Nicolescu, Cristian Rizea, Valeriu Zgonea, Titus Corlățean.

Între Mircea Geoană și Victor Ponta a început, săptămâna trecută, un schimb de replici, când liderul PSD a declarat, într-un interviu pentru "Evenimentul Zilei", despre predecesorul său că este o imagine "a eșecului" partidului, dar și că este un politician "dependent" de patronii trusturilor de presă. Ponta l-a calificat, totodată, pe fostul lider al PSD drept "un Gică-contra cu orice decizie a PSD".

Ulterior, Geoană a afirmat, la Antena 3, că Victor Ponta, "este într-o criză de creștere" pentru că "face saltul de la șef al Tineretului Social Democrat la ditamai partidul, cu răspunderile care vin inerent unei astfel de funcții".

Ponta a anunțat posibile măsuri în BPN vizavi de declarațiile lui Mircea Geoană. "Sunt mai pesedist ca oricând!", a replicat Mircea Geoană. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România