Traian Băsescu: Dacă va fi cazul, România va fi un partener loial al NATO și al Israelului

Joi, 12 August 2010 20:35
Votati
(0 voturi)


Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu șeful statului israelian, Shimon Peres, că, "dacă va fi cazul", România va fi un partener loial al NATO și al Israelului. Băsescu a răspuns astfel unui ziarist care l-a întrebat dacă România va pune la dispoziția Israelului baze și spațiul său aerian în cazul unui conflict cu Iranul.



"Cred că nu este momentul să vorbim despre un conflict. Noi sperăm ca sancțiunile impuse de Consiliul de Securitate ONU să creeze la Teheran soluția corectă, nu aceea a săpării de gropi pentru militarii americani, ci aceea a deschiderii negocierilor transparente, iar, dacă va fi cazul, România va fi un partener loial al Alianței NATO, din care face parte, și un partener loial al Israelului", a afirmat Traian Băsescu.

El a mai spus că l-a informat pe omologul său israelian de faptul că România "susține fără rezerve" aplicarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU cu privire la sancțiunile ce urmează a fi aplicate Iranului.

"Am subliniat că plecăm de la principiul dreptului fiecărui stat de a utiliza energia nucleară pentru scopuri civile, dar respingem ideea că un stat ca Iranul ar putea să fie deținător de armament nuclear", a adăugat președintele României.

Băsescu a apreciat că problema Iranului trebuie rezolvată prin negocieri și diplomație.

"Diplomația este cea care trebuie, în opinia noastră, să soluționeze diferendul Iranului, cu lumea, cu democrația", a conchis șeful statului român. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România