Constanța: Consiliul Județean de Coordonare al filialei PDL a început și s-a încheiat cu scandal

Sâmbătă, 31 Iulie 2010 15:09
Votati
(0 voturi)

Reuniunea extraordinară a Consiliului de Coordonare Județean al filialei PDL Constanța, organizată sâmbătă pentru soluționarea contestației de anulare a alegerilor pentru Biroul Permanent Local și pentru președintele Organizației Municipale Constanța, a început și s-a încheiat cu scandal, fără a fi tranșată problema validării grupului politic din filiala locală.




Deschiderea lucrărilor, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, a fost marcată de tensiuni, ambele grupuri politice - cel condus de președintele interimar, senatorul Mircea Banias, precum și cel concentrat în jurul deputatei Maria Stavrositu, a cărei alegere în fruntea organizației municipale a fost contestată de liderul județean - acuzându-se reciproc de obstrucționarea participării la lucrările Consiliului de Coordonare Județean.

Astfel, ședința de analizare a contestației depuse de președintele interimar al organizației județene PDL Constanța, Mircea Banias, împotriva alegerii Mariei Stavrositu în funcția de președinte al organizației municipale a început pe fondul huiduielilor și vociferărilor diverselor grupuri de susținători din sală.

Microfonul de la pupitrul prezidiului lipsea, astfel încât Mircea Banias a declarat deschise lucrările anunțând ordinea de zi cu un singur punct de discuții și o prezență de 530 de delegați, într-un vacarm general.

În replică, Maria Stavrositu a anunțat că ordinea de zi a fost completată cu propunerea de vot pentru retragerea sprijinului președintelui interimar, Mircea Banias, susținând, la rândul ei, că în sală sunt prezenți 615 delegați cu drept de vot și acuzând faptul că anumite organizații din județ, apropiate președintelui interimar, au venit cu mai mulți delegați decât le era permis.

Intervenția Mariei Stavrositu a deschis imediat calea organizării unui scrutin paralel, astfel încât cei prezenți în sală au avut posibilitatea să voteze în două urne distincte, pe buletine de vot diferite, de la caz la caz, fie pentru invalidarea alegerilor din organizația municipală sau pentru validarea acestor alegeri și retragerea sprijinului politic pentru Mircea Banias.

Cele două ore de scrutin, la două urne, contestat ca procedură în dueluri verbale de declarații belicoase de către ambele grupuri, au fost marcate de incidente și mici gesturi agresive, culminând cu stropirea cu apă a deputatei Maria Stavrositu.

În final, grupul de susținători ai Mariei Stavrositu și-a clamat primul victoria, anunțând respingerea contestației privind alegerile de la municipiu, cu un total de 595 de voturi pentru, din cele 615 exprimate, precum și retragerea sprijinului pentru senatorul Mircea Banias, cu 580 de voturi pentru.

În mai puțin de o oră, primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, președintele comisiei de validare a alegerilor din cadrul Biroului Permanent Județean, a anunțat rezultatul celui de-al doilea scrutin organizat în paralel, în cadrul aceleiași ședințe, comunicând faptul că, din cei 530 de delegați prezenți, 487 au votat pentru invalidarea alegerilor la Organizația Municipală Constanța, 10 voturi fiind declarate nule.

La finalul reuniunii, Maria Stavrositu a declarat, pentru AGERPRES, că întreaga ședință a fost marcată de un scandal generat de senatorul Mircea Banias.

"A fost modalitatea pe care Mircea Banias a ales-o pentru a opri manifestarea voinței membrilor de partid din organizația municipală. Demersul nostru a fost unul revoluționar, curajos și am ales să nu ne lăsăm intimidați de forță, de jigniri. Viitorul nostru, al organizației, va fi decis la București, atâta vreme cât aici, la Constanța, voința este înfrântă prin forță", a susținut Stavrositu.

La rândul său, președintele interimar Mircea Banias a declarat, pentru AGERPRES, că votul, chiar și perturbat de susținătorii Mariei Stavrositu, a fost unul perfect valid, referindu-se evident la cel exprimat în urna în care au fost depuse buletinele de vot cu opțiunea pentru validarea sau invalidarea contestației pentru alegerile din organizația municipală. AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România