'Facem un apel către toate forțele politice și sociale ale României să condamne public și să lupte deschis. (...) Opoziția ar trebui să facă front comun pentru a stăvili abuzurile președintelui Traian Băsescu și ale Guvernului împotriva populației acestei țări. Nu mai avem timp de concursuri de frumusețe între liderii opoziției. De aceea, le solicităm lui Victor Ponta și Crin Antonescu să lase deoparte disputele politice și să se dedice binelui cetățenilor. Este nevoie ca opoziția, pe baza unui parteneriat, să formeze o nouă majoritate politică', a declarat Diaconu, într-o conferință de presă.
El a explicat că PC se va opune, 'prin toate forțele', măsurii anunțate de Traian Băsescu de impozitare cu 16% a tuturor pensiilor, o măsură pe care a calificat-o drept 'criminală'. În acest context, liderul conservator a făcut un apel și către formațiunile politice din arcul guvernamental, PDL, UDMR și UNPR, solicitându-le să se delimiteze de măsura impozitării pensiilor.
Maria Grappini a ținut să sublinieze că măsura de impozitare a pensiilor nu va aduce venituri bugetului de stat, existând, în opinia sa, o serie de măsuri care ar putea redresa economia românească. Acesta a mai afirmat că majorarea TVA în perioadă de criză nu se justifică, argumentând că, atâta timp cât colectarea TVA-ului a cunoscut o scădere față de aceeași perioadă în alți ani, această taxă nu trebuie majorată. O altă nemulțumire a conservatorilor este legată de majorarea prețului la energie termică. AGERPRES


Vicepreședinții PC Bogdan Diaconu și Maria Grappini au făcut un apel către liderii partidelor din opoziție, Victor Ponta (PSD) și Crin Antonescu (PNL), să lase deoparte 'concursurile de frumusețe' și disputele pentru a se alătura demersului conservatorilor de "limitare a abuzurilor președintelui Traian Băsescu și a Cabinetului Boc".