Proiectul legii responsabilității fiscale, avizat favorabil de deputații juriști

Miercuri, 10 Martie 2010 14:54
Votati
(0 voturi)

Proiectul de lege al responsabilității fiscale a primit, miercuri, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil de la Comisia juridică a Camerei Deputaților, a anunțat președintele Comisiei, deputatul PD-L Daniel Buda.



Plenul Camerei Deputaților a decis, pe 8 martie, intrarea în procedură legislativă a proiectului legii responsabilității fiscale, în urma propunerii făcute de liderul grupului parlamentar al PD-L, Mircea Toader.

Potrivit estimării deputatului democrat-liberal, acest proiect ar trebui să primească votul final pe 23 martie.

Senatorii au aprobat, în ședința de plen de pe 3 martie, cu 54 de voturi ''pentru'', trei abțineri și 29 de voturi ''împotrivă'', Legea responsabilității fiscal-bugetare, discutată în procedură de urgență.

Comisia sesizată în fond (Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital) dăduse raport favorabil, cu amendamente, pentru proiectul de lege inițiat de Executiv.

Potrivit raportului, acest proiect are ca obiect de reglementare procedurile de elaborare a bugetelor multianuale, stabilind limite privind rectificările bugetare efectuate în cursul anului, regulile fiscale privind cheltuielile totale, cheltuielile de personal și deficitul bugetar, dar și înființarea Consiliului fiscal.AGERPRES

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România