Mircea Geoană a declarat închise lucrările plenului Senatului

Miercuri, 10 Martie 2010 14:03
Votati
(0 voturi)

Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat închise lucrările în plen de miercuri. El a anunțat că analizează posibilitatea de a se adresa Curții Constituționale și comisiei de regulament în legătură cu solicitarea de revocare a sa din funcție, pentru a se evita situația de blocaj la nivelul camerei legislative superioare.



Președintele Senatului susține că lucrările Camerei legislative superioare vor fi blocate în cazul în care democrat-liberalii vor continua să solicite revocarea sa din funcție, reiterând că nu va accepta sub nicio formă dezbaterea unei chestiuni neconstituționale.

"Se dorește crearea unui regim politic personal al lui Traian Băsescu, iar prezența mea încurcă. (...) Regret că legi importante, organice au fost aruncate la coș prin votul împotriva ordinii de zi. Niciun demers politic nu se substituie obligației noastre de a fi în slujba românilor", a afirmat Geoană, care și-a manifestat regretul pentru impasul în care se află Camera superioară a Parlamentului.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu vede nimic anormal în decizia președintelui acestei Camere, Mircea Geoană, să declare încheiate lucrările plenului. Antonescu a adăugat că, în opinia sa, situația din Senat nu va fi deblocată, fiindcă 'fiecare își va menține poziția'. AGERPRES

Banner

Abonare la alerte de știri

Nume:
Email:
 

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Jurnal online

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul evenimentelor (3 zile)

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România