Mihai Voicu a atras atenția că față de cvorumul constatat - 165 de deputați - , votul a fost dat în cazul câtorva legi de pe ordinea de zi cu un număr mai mic de voturi - 164.
În replică, președintele de ședință, democrat-liberalul Ioan Oltean, a precizat că, în urma apelului nominal cerut de liderul grupului PDL, Mircea Toader, a reieșit că cvorumul de vot final, respectiv 165 de parlamentari, este întrunit.
În același sens s-au exprimat de la tribuna plenului și deputații Marton Arpad (UDMR) și Eugen Nicolicea (grupul progresist).
Cei doi au invocat articole din Regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților unde se precizează că deputații care nu-și exercită dreptul de vot, dar care au fost prezenți în sală la momentul apelului nominal sunt considerați în cvorumul de ședință.
Nicolicea a subliniat și faptul că la balconul sălii de plen se află și zece deputați ai Opoziției care nu lucrează.
În urma acestor luări de poziție, Mihai Voicu a părăsit sala de ședință, locul său pentru asigurarea cvorumului fiind luat de deputatul din grupul minorităților naționale Mircea Grosaru.
Președintele de ședință Ioan Oltean a decis continuarea sesiunii de vot final. AGERPRES


Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaților, liberalul Mihai Voicu, a declarat că Opoziția va contesta la Curtea Constituțională a României (CCR) legile adoptate în ședința de vot final de marți, invocând faptul că cvorumul de ședință nu a fost întrunit.