Potrivit acestuia, cele două teme invocate de șeful statului în scrisoarea adresată liderilor partidelor parlamentare nu reprezintă o urgență, mai ales că Uniunea Social Liberală și-a exprimat poziții repetate în acest sens în ultimele două săptămâni. El a reamintit, în context, că Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și convergența în Uniunea Economică și Monetară intră în vigoare la finele anului 2013, fiind susținut de opoziție cu mici amendamente.
"O decizie privind participarea la invitația președintelui Traian Băsescu va fi luată de Partidul Conservator în cursul zilei de astăzi, dar nu văd urgența acestor două subiecte, pentru că, cel puțin în ultima săptămână, USL și-a exprimat zilnic poziția față de acestea. Mi se pare de fapt o încercare a președintelui de a muta atenția opiniei publice de la incapacitatea Guvernului de a gestiona situația din județele afectate - Vrancea, Buzău, Ialomița, Călărași și altele", a subliniat liderul USL.
Președintele României, Traian Băsescu, a trimis duminică, o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, luni, 13 februarie a.c., la o discuție, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, discuția va privi următoarele teme: perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și convergența în Uniunea Economică și Monetară, precum și dialogul dintre partidele politice și funcționarea Parlamentului României. AGERPRES


Președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, copreședinte al USL, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că invitația președintelui Traian Băsescu pentru luni, la consultările de la Palatul Cotroceni, reprezintă o încercare de a muta atenția opiniei publice de la 'incapacitatea Guvernului de a gestiona situația din județele afectate de zăpadă'.