'Vă mulțumesc pentru activitate. Ați reușit să conturați foarte bine Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în ansamblul executivului românesc. Ați reușit să dați un exemplu de absorbție a fondurilor europene', a transmis Ungureanu fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea.
Șeful Executivului a adăugat că va oferi toată încrederea și sprijinul noului ministru, Cristian Petrescu.
'Domnule ministru, aveți toată încrederea mea, sprijinul fără preget. V-am rugat să tineți o legătură pe orizontală cu membrii Cabinetului, cu Leonard Orban cu certitudine, printre alții. Prin transparență, activitatea acestui minister va căpăta și mai multă expunere publică și importanță, într-un an dificil', a adăugat acesta.
Cristian Petrescu a preluat vineri, de la Elena Udrea, mandatul de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.AGERPRES


Activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului va căpăta o expunere publică și mai mare, prin transparență, într-un an dificil, a declarat, vineri, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.