'Sunt multe programe de mare importanță demarate și vă asigur că voi face tot posibilul să fie continuate așa cum au fost concepute, pentru ca acest minister să aducă acea dezvoltare care se regăsește în titlul lui, dezvoltarea regională a României. Scopul ministerului este de a atenua diferențele de dezvoltare dintre regiunile României. Programele sunt bune, sunt bine finanțate, simpla continuare a acestora va face activitatea bună. Am cunoscut toate persoanele cu putere de decizie din minister, ceea ce îmi dă siguranța că formează o echipă bună', a afirmat Petrescu.
Elena Udrea a predat vineri mandatul de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului lui Cristian Petrescu. AGERPRES


Continuarea programelor începute la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului presupune susținerea unei activități bune, a declarat, vineri, Cristian Petrescu, la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării.