Ioan Toma (UNPR): Validarea noului Guvern, un prim pas în schimbarea clasei politice

Joi, 09 Februarie 2012 16:18
Votati
(0 voturi)

Validarea noului cabinet de către Parlament reprezintă un prim pas în schimbarea clasei politice, a declarat joi, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al UNPR, senatorul Ioan Toma.



El a subliniat că are o părere foarte bună despre actualul cabinet, mai ales în contextul în care a susținut în permanență tinerii, fiind totodată și inițiatorul unui proiect de lege privind reducerea vârstei de vot de la 18 la 16 ani.

"Am fost cel care am susținut în permanență tinerii, cel care am considerat că în decizia de creionare a viitorului României trebuie să participe și tinerii. Cred că este primul pas care s-a făcut în schimbarea clasei politice (n.r. validarea noului guvern), iar faptul că am propus și votul la 16 ani e încă un pas în acest sens Sigur că sunt convins și aș dori ca guvernul și primul ministru să țină cont de ceea ce spunem, ca Uniune Națională pentru Progresul României, în ceea ce privește un calendar de revenire la salariile din 2010 și indexarea pensiilor, precum și taxarea marilor averi ca și sursă pentru o serie de investiții care să permită degajarea unor fonduri pentru a acoperi pentru ceea ce am propus mai înainte", a spus senatorul progresist.

Potrivit acesteia, taxarea averilor este practicată deja de țările care au o democrație mult mai veche decât cea din țara noastră.

Cabinetul Mihai-Răzvan Ungureanu a primit votul de învestitură, cu 237 de voturi pentru și 2 împotrivă.

Votul asupra programului de guvernare și a listei de miniștri ai Cabinetului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a avut loc joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, și a fost vot secret, cu bile. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România