Gabriel Berca: Mă voi baza pe profesioniști, pe dialog și voi fi intransigent cu orice act de corupție

Miercuri, 08 Februarie 2012 12:14
Votati
(4 voturi)

Senatorul PDL Gabriel Berca, propus pentru preluarea portofoliului Administrației și Internelor, a declarat pentru AGERPRES că în activitatea sa de ministru, în cazul în care va fi confirmat, prioritare vor fi ''organizarea și desfășurarea de alegeri corecte în România, continuarea reformelor în administrație și definitivarea Statutului polițistului".



"Organizarea și desfășurarea de alegeri corecte vor constitui nu numai prioritatea absolută în activitatea mea de ministru, dar și măsura în care, sunt sigur, voi fi judecat de populație pentru prestația mea în funcție. De aceea, nici nu concep să trec ușor peste încălcări, chiar minore, ale legislației. În schimb, îmi doresc să colaborez foarte bine cu autoritățile locale, indiferent de coloratura politică, pentru derularea în bune condiții a scrutinelor electorale", a spus Gabriel Berca.


El a adăugat că acesta va fi ''un test dificil'' din viața sa.


''Cred, însă, că pe lângă determinarea care mă caracterizează ori de câte ori am în față o provocare ținând de gestionarea unor probleme importante de care depind oameni, experiența acumulată din perioada când am fost prefect de Bacău, secretar general al Guvernului și senator și, de ce nu, aceea căpătată în activitatea de revitalizare a organizației județene PDL Bacău, va fi benefică în a-mi îndeplini mandatul de mare responsabilitate încredințat de PDL și premier'', a afirmat Gabriel Berca.

Senatorul democrat-liberal a precizat că intenționează să continue reforma în administrație începută de predecesorul său, Traian Igaș, deoarece ''este un demers foarte bun, necesar României, început într-o perioadă dificilă, de criză financiară și apoi economică, dar ale cărui principii sunt viabile, în concordanță cu dezvoltarea societății românești și cerințelor europene''.

Gabriel Berca a mai spus că va avea în atenție finalizarea Statului polițistului, dar și eficientizarea activității Poliției locale.


''Mă voi consulta, vreau să discut direct cu primari, cu șefi de Poliție locală pentru a identifica acele direcții de acțiune, modalități și instrumente de lucru care să permită îndeplinirea unui obiectiv major al MAI, siguranța cetățeanului'', a explicat Gabriel Berca.

Potrivit acestuia, dialogul va fi ''unealta de lucru cea mai importantă'' pe care o va utiliza atât în relațiile cu instituțiile statului, cât și cu societatea civilă și sindicate.

''Pentru mine, inițierea și derularea unui dialog permanent cu sindicatele mi se pare extrem de important pentru reușita misiunii în calitate de ministru. De aceea, sub nicio formă nu voi ocoli un asemenea dialog, chiar dacă, uneori, vor exista asperități privind abordarea subiectelor. Aștept să identificăm împreună soluții în conformitate cu legea și puterea economică a României'', a spus Gabriel Berca.

În ceea ce privește relațiile cu personalul actual al ministerului, el a afirmat că ''nimeni nu trebuie să aibă temeri'' dacă este profesionist și nu este implicat în acte de corupție.

''Voi avea toleranță zero față de corupți, dar voi stimula profesioniștii, deoarece consider că este nevoie de oameni bine pregătiți, dar și devotați întru domeniu, cum este cel al administrației și internelor, în care este nevoie de timp pentru a acumula experiență în luarea celor mai bune decizii. Nimeni nu trebuie să aibă temeri dacă își face datoria și nu are legături cu acte de corupție'', a conchis Gabriel Berca. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România