Valeriu Steriu, Adrian Rădulescu și Stelian Fuia, principalele nume vehiculate pentru portofoliul de la Agricultură

Marți, 07 Februarie 2012 10:37
Votati
(1 voteaza)

Trei nume sunt vehiculate pentru preluarea Ministerului Agriculturii, favorit fiind Valeriu Steriu, deputat UNPR și președinte al Comisiei prezidențiale de agricultură, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul demisionar al Agriculturii, Valeriu Tabără.



Alături de Valeriu Steriu, este vehiculat numele lui Adrian Rădulescu, actual deputat PDL de Neamț și fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii, și cel al președintelui Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Stelian Fuia, a precizat ministrul demisionar al Agriculturii.

'Mă aștept să fie o schimbare la Ministerul Agriculturii. Este, totodată, posibil, ca actualul premier să mențină și oameni din echipa lui Emil Boc', a precizat Valeriu Tabără.

Acesta a arătat că speră ca un eventual nou ministru al Agriculturii să continue politicile echilibrate în acest sector. 'Apreciez că într-un an și jumătate s-au făcut lucruri excelente la Ministerul Agriculturii. Eu consider că mi-am făcut datoria și probabil că dacă nu voi fi păstrat este din cauza poziției mele incomode, care nu a fost pe placul unora. Eu am făcut politicile agricole generale și nu politicile ascunse pe care și le-au dorit unii și alții', a menționat Tabără.

El a mai arătat că a încercat să facă lucrurile corect chiar dacă mai sunt probleme în modul de funcționare în anumite sectoare ale agriculturii.

Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a început marți consultările cu partidele din coaliție în vederea elaborării programului de guvernare și pentru identificarea "formulei optime de Cabinet".

Printre portofoliile care își vor schimba miniștrii, alături de Ministerul Agriculturii, sunt vehiculate: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Ministerul Comunicațiilor. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România