"UNPR susține în continuare actuala coaliție, evident prin dialog cu partidele componente vom fi gata să participăm la constituirea unui nou guvern și a unui nou program de guvernare, conform regulilor constituționale și politice pe baza cărora funcționează România", a spus Diaconescu.
Potrivit acestuia, UNPR va insista ca în programul de guvernare să fie inclus actul normativ privind taxarea averilor mari și foarte mari.
În opinia sa, un astfel de act normativ este o măsură extrem de importantă "într-o astfel de perioadă" și răspunde în mare măsură necesităților sociale.
"Am discutat necesitatea ca procedura constituțională, implicit parlamentară, privind constituirea unui guvern, elaborarea și adoptarea programului de guvernare să se finalizeze cât se poate de rapid, deoarece instabilitatea politică ar dăuna foarte serios României", a afirmat președintele UNPR, care a spus că până în prezent stabilitatea a reprezentat un element de credibilitate nu numai la nivel politic, dar și pe piețele financiare internaționale.
În ceea ce privește nominalizarea unui nou premier, Cristian Diaconescu a spus că acesta este atributul președintelui Traian Băsescu.
Întrebat dacă UNPR va face parte din viitorul guvern, liderul UNPR a afirmat că sunt discuții care "evident" vor fi avute în condițiile în care Coaliția va sprijini viitorul Executiv.
"Sunt discuții pe care, evident, le vom purta în condițiile în care Coaliția va sprijini viitorul guvern", a menționat Cristian Diaconescu. AGERPRES


Uniunea Națională pentru Progresul României susține în continuare actuala coaliție guvernamentală și prin dialog va fi gata să participe la constituirea unui nou Guvern, a anunțat luni președintele UNPR, Cristian Diaconescu, la finalul consultărilor cu șeful statului. 