Kelemen Hunor: UDMR este deschisă și la varianta anticipatelor

Marți, 31 Ianuarie 2012 20:12
Votati
(1 voteaza)

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat marți că Uniunea ar putea susține și varianta alegerilor anticipate.



"Am discutat și azi despre situația politică și vom avea o poziție constructivă când va fi publicată motivarea Curții privind decizia de săptămâna trecută. Grupurile noastre vor susține indiferent ce soluție vom alege (...), indiferent dacă va fi vorba despre comasarea alegerilor, dacă se poate, după motivarea Curții, dar rămânem deschiși și la varianta alegerilor anticipate, cu toate că nu asta este soluția cea mai bună. Conducerea UDMR are o poziție fermă și constructivă: stabilitatea politică, stabilitatea economică și continuarea investițiilor", a spus liderul UDMR.

În altă ordine de idei, președintele UDMR a declarat că o mărire a salariilor și pensiilor nu se va putea realiza decât în condițiile creșterii economice. "Noi știm foarte precis că în acest moment ceea ce este prevăzut în buget doar lasă deschisă posibilitatea creșterii salariilor și pensiilor. În momentul în care va exista o creștere economică vor fi și venituri suplimentare, altfel ar trebui să luăm de la investiții. Sunt convins că în perioada imediat următoare vom mai discuta și vom căuta acele resurse financiare. În acest moment nimeni dintre noi, nici de la UDMR, nici de la celelalte formațiuni politice din arcul guvernamental, nu a spus că se va întâmpla de mâine", a susținut Kelemen Hunor.

Acesta a adăugat însă că actuala coaliție a pregătit terenul pentru o majorare a salariilor și pensiilor și aceasta se va realiza în momentul în care vor fi disponibile resursele necesare. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România