"Am înțeles că doamna Andreescu m-a dat în judecată. Eu cred că am luat o decizie corectă. Primul ministru are posibilitatea să demită orice demnitar pe care îl numește prin decizie. Am luat acea decizie în cunoștință de cauză și considerând că în acel moment, în privința prejudiciilor de imagine pe care le-a adus Guvernului și se pare și din perspectiva conflictelor de interese confirmate de ANI, se impune schimbarea din funcție a doamnei Andreescu", a spus Boc la finalul ședinței conducerii PDL cu grupurile democrat-liberale din Camera Deputaților și Senat.
Primul ministru a precizat că în acest caz nu poate fi acuzat de abuz în serviciu atâta timp cât cel care numește are dreptul să și revoce, iar demnitarii au un statut specific, sunt numiți ca și secretarii de stat prin decizie a primului ministru care face oricând și în orice moment o evaluare și poate să demită un asemenea demnitar.
Boc a spus că nu a mai avut nicio discuție cu Daniela Andreescu de când aceasta a fost revocată din funcție și că nu știa da faptul că îl va acționa în judecată.
Premierul a adăugat că în ''cazul Andreescu'' este în derulare o anchetă care a început încă din momentul în care aceasta a fost demisă.
"Trebuie să se aplice legea", a punctat primul ministru.
Daniela Andreescu, fost secretar general al Guvernului, a introdus două acțiuni la Curtea de Apel București prin care solicită instanței anularea deciziei premierului Emil Boc prin care a fost revocată din funcție și contestă raportul prin care Agenția Națională de Integritate (ANI) a declarat-o în conflict de interese.
Dosarul în care Andreescu cere anularea deciziei de revocare din funcție a fost înregistrat la Secția VIII contencios de la Curtea de Apel București pe 13 ianuarie și are ca prim termen de judecată data de 7 martie.
A doua acțiune are ca obiect "anulare act administrativ raport evaluare nr.2277/G/IIdin 16.01.2012 ANI" și a fost depusă la 25 ianuarie, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 23 martie.
Pe 16 ianuarie, ANI a stabilit că fostul secretar general al Guvernului Daniela Andreescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese, deoarece a aprobat atribuirea unui imobil al RA-APPS unei fundații conduse de soțul său.
Potrivit ANI, Daniela Andreescu a avizat nota Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat nr. 5968/21.05.2010 privind atribuirea unui spațiu de 105,2 mp, situat la parterul imobilului din strada Matei Basarab nr. 71, Bloc L111A, sector 3, București, pentru o perioadă de un an, Asociației Clubul de Pescuit Sportiv Delta Fishing, asociație în cadrul căreia Aurel Teodorescu, soțul secretarului de stat, deține calitatea de președinte și membru fondator.
De asemenea, Daniela Andreescu a aprobat la data de 02.06.2010 extinderea termenului de atribuire a spațiului de la 1 la 5 ani.
Daniela Andreescu a ocupat funcția de secretar general al Guvernului în perioada 5.01.2009 - 25.11.2011, fiind revocată din funcție de premierul Emil Boc, după ce în presă au apărut informații că ea se află în conflict de interese. AGERPRES


Premierul Emil Boc a declarat marți că decizia de a o demite pe Daniela Andreescu din funcția de secretar general al Guvernului a fost una corectă și nu poate fi acuzat de abuz în serviciu atâta timp cât, ca prim ministru, are posibilitatea să demită orice demnitar pe care îl numește. 