El a prezentat starea de fapt care s-a instalat în România odată cu alegerile prezidențiale din 2009, precum și evenimentele din ultimele două săptămâni, cu referire directă la protestele din Piața Universității din București.
"Contrar unor aparențe și ale unor susțineri ale statului, mișcarea socială nu poate fi comparată cu protestele din alte țări europene. Criza economică și măsurile anticriză alcătuiesc numai fundalul acestor proteste, disperarea și neîncrederea absolută a populației. Mișcarea de protest nu este inspirată politic sau controlată de partidele politice. Înainte de criza economică, România a suferit o politică perfidă și de discreditare a statului de drept, a fost spusă unor activități de compromitere", a susținut liderul PC.
Potrivit acestuia, "sub diverse pretexte", rând pe rând, instituțiile statului cele mai importante, Parlamentul, Armata, Poliția, administrația locală, chiar partidele de opoziție sau presa constituie, fie "ținta unor culpabilizări de grup, fie a unui șantaj sau a inoculării cu oameni incompetenți". În același timp, a adăugat el, "dialogul dintre putere și opoziție este inexistent, iar legiferarea s-a redus la o mașină de vot".
Daniel Constantin a denunțat, totodată, "politizarea excesivă a instituțiilor", dar și lipsa de viziune a autorităților pe termen lung, cauză principală care, alături de "lipsa de performanță", motivează slaba absorbție a fondurilor europene.
El a mai arătat că instituțiile care gestionează fondurile europene au personal insuficient sau slab motivat, apreciind că o altă cauză a slabei absorbții europene o reprezintă lipsa de interes a sistemului bancar de cofinanțare a proiectelor europene.
"Corupția a atins, după trei ani, din partea PDL, cote alarmante. (...) Toate măsurile greșite ale guvernului Boc au fost suportate de populație cu resemnare și cu multă rezervă de optimism. Răbdarea s-a sfârșit și nu mai există nicio licărire de speranță pentru cei peste 80 la sută dintre români, iar pretextele nu sunt scuze", a mai spus liderul PC.
Președintele PC, Daniel Constantin, participă împreună cu liderii PSD, Victor Ponta, și al PNL, Crin Antonescu, la Bruxelles, la audierea publică ''Democrația română. Abuz politic și reacția cetățenilor'', organizată de grupurile europarlamentare Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE).
La reuniune sunt prezenți și ministrul român al muncii, Sulfina Barbu, liderul grupului S&D, Hannes Swoboda, liderul ALDE, Guy Verhofstadt, eurodeputați din delegațiile PSD și PNL, dar și din PDL. AGERPRES


Uniunea Social Liberală nu va solicita suspendarea fondurilor europene pentru România și niciun fel de sancțiuni, a afirmat, marți, la Bruxelles, președintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, prezent la dezbaterea consacrată democrației din România, organizată de grupurile europarlamentare Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE).