"Eu nu am identificat în buget un loc din care să tăiem și să dăm bani, dar eu nu am competența extraordinară a politicienilor care ieri găseau soluții", a spus șeful statului.
El a făcut un apel la realism către toată clasa politică. De asemenea, președintele i-a îndemnat pe cei care au anunțat posibilitatea unor majorări să indice și sursele acestora.
"Fac un apel la realism al politicienilor, eu știu că foarte mulți din cei aflați în Coaliția de la guvernare au sentimentul că și-au sacrificat voturile. Eu le confirm că da, și-au sacrificat voturile pentru că nu au explicat suficient, în primul rând, dar și le-au sacrificat pentru țară, așa că să rămână pe această poziție, pentru că România este într-un echilibru fragil, aș spune, dacă privim nu numai la situația ei", a afirmat Traian Băsescu într-o declarație susținută la Cotroceni.
Coaliția a decis luni să-l mandateze pe premierul Emil Boc să negocieze cu FMI creșteri de salarii și pensii.
Premierul Emil Boc a declarat luni că nu poate promite că pensiile și salariile se măresc de la 1 aprilie pentru că acest lucru depinde de analiza economică a primului trimestru și pentru că depinde și de contextul economic internațional. AGERPRES


Președintele Traian Băsescu a declarat marți că nu a identificat în buget "un loc" din care să se poată tăia și da bani.