Tokes Laszlo: Comunitatea maghiară din România este într-o situație "aproape de catastrofa demografică"

Marți, 31 Ianuarie 2012 12:15
Votati
(3 voturi)

Europarlamentarul Tokes Laszlo, liderul Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, susține că actualmente comunitatea maghiară din România este în descreștere și se află într-o situație "aproape de catastrofa demografică".



Totodată, Tokes spune că pe etnicii maghiari îi apasă contribuția în activitatea guvernamentală a UDMR care de 16 ani ține cu tot dinadinsul să fie actor principal în politica guvernamentală indiferent despre ce guvern și ce culori politice este vorba.

"Ne este rușine că UDMR cu tot prețul vrea să fie la putere și asta e o mare greșeală politică și un atentat la adresa comunității maghiare în descreștere într-o situație aproape de catastrofa demografică. Dispare. Când nepoții dvs. dragi frați români vor fi încă în Transilvania, noi numai în muzee vom figura dacă continuăm la fel," a declarat marți Tokes într-o conferință de presă.

El consideră că o parte din vină aparține UDMR care a făcut "un compromis la nivel de trădare" în anii 1993-1994, în urma căruia nu a reușit niciodată să iasă din "fundătură". Ca exemplu, Tokes a amintit situația comunității maghiarilor din Oradea, care în 20 de ani a descrescut de la 75.000 la 42.000 de etnici maghiari.

Totodată, Tokes a afirmat că, de altfel, situația demografică a întregii Europe este una "catastrofică" în sensul că populația europeană este în descreștere.

În altă ordine de idei, eurodeputatul Tokes Laszlo a salutat condamnarea fostului premier Adrian Năstase în dosarul "Trofeul calității", însă consideră că este totuși "un rezultat foarte modest" în lupta împotriva corupției.

"Chiar și pentru început este un rezultat foarte modest. Este de râsul lumii că numai săracul de Năstase a căzut victimă în această luptă anticorupție, dar este promițător, după părerea mea. Dacă un prim-ministru a putut fi judecat, atunci putem spera că și în Ungaria se va urma exemplul românesc. Felicitări, felicitări!" a declarat marți Tokes. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România